Tenorul Vlad Miriţă face afaceri cu porcul Ghiţă! Artistul a devenit fermier, iar transformarea e spectaculoasă EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Vlad Miriță și Nico au ocupat locul 20, la Eurovision, în 2008, când au reprezentat România la marea finală din Serbia. Ei au interpretat piesa ”Pe o margine de lume”.
Vlad Miriță și Nico au ocupat locul 20, la Eurovision, în 2008, când au reprezentat România la marea finală din Serbia. Ei au interpretat piesa ”Pe o margine de lume”.

În ograda lui Vlad Miriţă, dintr-un sat de lângă Târgovişte, este zarvă mare, căci e plină de animale şi de păsări: capre, iezi, 40 de porci, zeci de găini şi de raţe. Plus un păun care e şef peste toţi, cu penajul său regal.

Vlad  (34 de ani) se simţea prizonier între pereţii apartamentului său, dintr-un bloc comunist situat în Bucureşti, astfel că, într-o zi a luat o decizie pentru care nu conteneşte să se felicite.

Purcelușii din rasa Mangalița se plimbă în voie, prin curte
Purcelușii din rasa Mangalița se plimbă în voie, prin curte

“N-am mai rezistat în acel imobil înalt. Am vândut apartamentul şi din banii obţinuţi mi-am cumpărat un teren de 20 de hectare, cu 50.000 de euro, pe lângă şoseaua Bucureşti-Piteşti, unde, de la anul, voi face o crescătorie cu 500 de porci. Acolo vor avea suficient spaţiu să se plimbe în voie. Porcii trebuie mutaţi, din când în când, ca să se poată reface iarba şi pământul, pentru că distrug tot. Carnea o voi comercializa în restaurantele din Capitală, cu vreo 20 de lei kilogramul, în funcţie de preţul zilei. Până atunci mă descurc aici, la căsuţa de lângă Târgovişte, unde am grijă, de un an, de 40 de porci din rasa Mangaliţa”, ne-a spus Miriţă.

Căprițele sunt tare jucăușe și prietenoase
Căprițele sunt tare jucăușe și prietenoase

Solistul are peste 50 de găini în bătătură
Solistul are peste 50 de găini în bătătură

Solistul este deja expert în creşterea guiţătorilor: “Îi hrănesc cu porumb, fiecare mănâncă în jur de două kilograme zilnic, dar şi iarbă, le voi introduce şi furaje. Porcii Mangaliţa au o carne bună, iar grăsimea lor nu este periculoasă pentru inimă, e ca cea de peşte, este sănătoasă, i se mai spune şi «porcul somon». Au părul foarte lung, aşa că trec bine peste iarnă când sunt temperaturi şi de minus 20 de grade, iar vara le cade, aşa că nu suferă de cald. Eu nu le dau antibiotice, nu s-au îmbolnăvit niciodată”, ne-a mai spus artistul.

Vlad a primit în dar, acum un an, un păun superb
Vlad a primit în dar, acum un an, un păun superb

La început, Vlad le punea nume tututor orătăniilor din ogradă, însă a renunţat la acest obicei: “Îi mai strigam prin curte în anume fel, dar nu mai fac asta în viaţa mea, pentru că numele te leagă enorm chiar şi de un animal. Nu prea suport să sacrific animalele, dar îi ajut la nevoie, pe alţii.  Mi-e milă de porci. Ca să nu sufere mult, mi-am cumpărat un asomator. Sunt un pic curentaţi şi le amorţeşte musculatura, nu te mai lupţi cu ei. Dar tot suferă, din păcate”. Vlad explică şi de ce unii crescători au porci agresivi: ”Eu nu-i ţin îngrămădiţi, doar atunci devin agitaţi, căci se luptă pentru supremaţie, pentru un loc bun. Ai mei sunt relaxaţi. Când ies în curte fluier după ei, pe ritmuri de muzică populară, aşa mă recunosc. Sunt prietenoşi, stau să îi mângâi”. 


    Vlad a primit în dar, acum un an, un păun superb
Vlad a primit în dar, acum un an, un păun superb

Găteşte o friptură de te lingi pe degete

Vlad Miriţă este fermier în toată regula
Vlad Miriţă este fermier în toată regula

Vlad le oferă cititorilor Click! o rețetă delicioasă de friptură din pulpă de porc: “Pulpa proaspătă o separ de os și o umplu cu tot felul de condimente: foi de dafin, piper, boia, sare. Puteți adăuga ce mai doriți, după preferință, după care coaseți carnea ca să stea totul cuminte acolo, până o scoateți din cuptor. Apoi se așază într-o tavă, în care am pus apă și vin alb, în cantități egale.  Friptura se dă la cuptor, preț de cinci ore. Cam mult, dar iese o bunătate”.

Acesta ne-a mai spus că în fiecare an face pomana porcului, unde își invită prietenii: ”Când mai tai câte un purcel, fac masă mare. Îi sfătuiesc pe toți cunoscuții să se mute la țară, să trăiască sănătos. De mai bine de un an și jumătate sunt foarte atent la alimentație. Din păcate, unii nu conștientizează că pe rafturile magazinelor sunt numai produse pline de chimicale, care ne scurtează viața.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net