Tensiuni în culisele „Te cunosc de undeva”. Alina Pușcaș, revoltată să afle că și Ilinca Vandici a candidat pe același post: „M-ați pus pe mine cobai, iar ei îi spuneți...”
Alina Pușcaș, una dintre cele mai de succes prezentatoare românești, rupe tăcerea despre un episod care le implică pe ea și pe Ilinca Vandici, colega sa de breaslă. Ce s-a întâmplat acum ani în urmă pentru castingul show-ului „Te cunosc de undeva!”?

Alina Pușcaș prezintă emisiunea „Te cunosc de undeva!” încă din sezonul 2, începând cu anul 2013, alături de Cosmin Seleși (până în 2022), apoi cu Pepe. După ce a încheiat filmările pentru „Narcisa Sălbatică”, vedeta a fost chemată pentru un casting al unui show la Antena 1, neștiind despre ce este vorba. La scurt timp, a aflat că și Ilinca Vandici participase la selecție.
Alina Pușcaș: „M-ați pus pe mine cobai”
Cel de-al 21-lea sezon „Te cunosc de undeva!” a fost difuzat în primăvara acestui an. La polul opus, Ilinca Vandici prezintă alături de Teo Trandafir emisiunea „Follow Us!”, dar în trecut aceasta și-a încercat norocul la emisiunea amintită mai sus.
„Nu mai zic că a fost și mai traumatizant, pentru că, după ce am dat eu castingul, a apărut în presă, peste tot, că a dat același casting și Ilinca Vandici. Păi stai un pic! Înseamnă că ei au zis ceva și mie nu mi-au zis nimic? Stai, că sun! Am sunat și am zis: «Băi, ce-ați făcut? Între timp m-ați pus pe mine cobai, ați încercat pe mine, ați văzut ce a funcționat, ce n-a funcționat și, după aia, o chemați pe Ilinca și ei îi spuneți ce trebuie să facă?»”, și-a început Alina Pușcaș dezvăluirile, într-un interviu unica.ro.
Motivul pentru care nu a discutat episodul cu Ilinca Vandici
Întrebată dacă a încercat să comunice cu Ilinca, Alina a mărturisit că nu, însă a așteptat să vadă cine ia castingul:
„Am fost cu ea la Narcisa Sălbatică și ne-am înțeles super bine, dar eram așa, un pic pe orgoliu după ce am fost la castingul ăla, că nu puteam să o sun să zic: «Măi, tu cum ai dat?» Am zis că stai să vedem cine câștigă și, după aceea, dacă e cazul, sun. N-am sunat. Am sunat doar acolo și am întrebat: «Măi, stai un pic, e adevărat?»”
„Da”, mi-a zis, „măi, stai un pic, că da, mă rog, trebuia să facem oricum casting cu mai multă lume. Nu e ca și când…” «Ah, ok, bine, n-am știut.» Eu am crezut că doar eu, și făceați cu mai mulți băieți. Atâta. Și atunci m-am calmat, n-am avut ce face.
Dar eram speriată, pentru că, deși nu știam ce fel de proiect e, îmi doream cumva să am o continuitate. Și singura variantă, la acel moment, era să continui în televiziune, în Antenă. Mi se părea și normal, în sensul în care, dacă a avut așa succes Narcisa Sălbatică, era cumva păcat să nu-ți iei oameni din această producție”, a mai spus vedeta.