Ultima aroganţă a lui Victoraş Micula. Ce face în munţi
Iarna nu-i ca vara, iar de această zicală s-a convins şi Victorş Micula, fiul omului de afaceri Viorel Micula. După ce în sezonul estival, juniorul Frutti-Fresh şi-a permis aroganţa de a pleca la mare cu elicopterul, pe perioada sezonului rece, tânărul de 20 de ani s-a refugiat în munţi, unde are treabă cât e ziua de lungă, la -25 de la grade Celsius.
Victoraş Micula are o viaţă lipsită de griji şi ca să nu se plictisească ştie cum să şi-o condimenteze din plin. Dacă astă vară, s-a urcat în elicopter şi a survolat staţiunea Mamaia, acum se află de mai bine de o lună în Munţii Apuseni, la minus 25 de grace Celsius unde pregăteşte un documentar. Tânărul şi-a pus în minte să facă un film despre viaţa celor pasionaţi de munte, aşa că a început filmările. S-a urcat tot în elicopter, dar a filmat şi de pe pământ. Două săptămâni va dura până când Victoraş va strânge toate cadrele de care are nevoie pentru docuemtarul său. Filmul va fi gata la începutul lunii martie şi va fi difuzat la Naţional tv. Apropiaţi ai lui Victoraş Micula vorbesc despre un buget ameţitor pentru această producţie.
"Dacă luăm în calcul că se filmează deja de ceva vreme şi sunt cel puţin zece oameni care au echipament de 2.500 de euro şi folosesc snowmobile de 14.000 de euro fiecare, atunci este o cheltuială", a declarat un amic al tânărului pentru Click! Un calcul simplu arată că numai logistica îl costă pe Victoraş peste 150.000 de euro. "Am buget nelimitat. O fac mai mult din pasiune. Vreau să le arăt oamenilor cum se trăieşte la munte. Avem un om de-al locului care ne îndrumă peste tot. Filmul este o dramă. Suntem la o altitudine de 2.100 de metri, în Munţii Apuseni", a spus Victoraş pentru Click!
Tânărul de 20 ani este deja faimos pentru stilul său de viaţă. El face paradă de plimbările sale cu elicopterul, cu iahtul sau cu Ferrari-ul şi s-a lăudat că părinţii îi vor lua un Bugatti Veyron, una dintre cele mai scumpe maşini din lume.