Un regizor de la noi a scăpat cu viață din războiul din Thailanda!

Ultima actualizare:

    Regizorul Alex Ceausu
Regizorul Alex Ceausu

Aflat în Thailanda, pentru a realiza un nou videoclip, în urmă cu două luni de zile, regizorul Alex Ceaușu a avut parte de o experiență nu tocmai placută.

Regizorul a ales o locație exotică, pentru ca materialul video să fie unul deosebit, însă planurile i-au fost date peste cap, atunci când a aflat că, în acea zonă, începuse un nou război. Aflase de la un localnic că în Bangkok, autoritățile declanșase stare de alertă, pentru toți locuitorii din zonă. Speriat că nu va scăpa cu viață, Alex Ceaușu a fugit spre o altă locație de filmat, pe insula Phi-Phi, acolo unde știa sigur că se află în siguranță. 

Alex Ceausu
Alex Ceausu

"A trebuit să filmez în Thailanda. În prima zi, când am ajuns acolo, a fost totul ok, oameni pe stradă, aglomerație, nimic anormal. A 2-a zi, m-am trezit dimineața, am ieșit să-mi cumpăr fructe, și erau străzile pustii. Deodată, a trecut pe lângă mine o tanchetă, am crezut că visez, chiar m-am frecat la ochi. Am găsit ceva locuitori, care stăteau ascunși prin magazine, și i-am întrebat ce se întâmplă. Mi-au spus că a început războiul!

În câteva ore, am fost sunat de familie și prietenii din țară, speriați să mă întrebe, dacă sunt bine. Auziseră de la știri de începerea războiului în Bangkok. Atunci, am schimbat pe loc scenariul, am luat un avion și am plecat pe o insulă liniștită, unde știam că nici măcar un război mondial nu mă putea afecta", povestește Ceaușu.

Regizorul a mai scăpat cu viața, dintr-un atentat cu bombă, în Turcia, acum doi ani, când, la fel, se afla acolo, pentru a filma un videoclip. În urmă cu 10 zile, Alex Ceaușu a fost desemnat "Regizorul anului", în cadrul evenimentului Mamaia Music Awards.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
brigitte facebook png
oana ciocan jador colaj instagram jpg
image png
Iulian Mugurel Vrabete foto facebook holograf png
elena carstea jpeg
banner banner mugurel vrabete sicriu jpg
Radu Vâlcan e fericit alături de Adela Popescu și copiii lor, în vacanța de la Șușani
Ana Maria Barnoschi 00 01 16 909 png
image
image