Unde va ajunge marele premiu de la "Dansează printre stele". Ce vrea să facă Speak cu banii
Vedetele și coregrafii și-au petrecut sute de ore la repetiții, dar lupta lor în pași de dans se apropie de sfârșit. Concurenții rămași în competiție nu au uitat să fie generoși și atenți la nevoile semenilor și au decis să doneze o parte din premiu.
În acest moment au mai rămas în competiţie doar cinci perechi. Este vorba despre Stela şi Muneer, Cocuţa şi Speak, Alina Eremia şi Iuri, Alina Puşcaş şi Bogdan Boantă şi Cosmin Seleşi şi Maria.
"Mi-a plăcut întotdeauna să întind o mână de ajutor și așa voi proceda și de această dată, voi dona o parte din bani”, a mărturisit Alina Eremia. Ea vrea să ajute NO LIMIT, formația artistică a elevilor cu deficiențe de auz a Centrului școlar „Beethoven” din Craiova.
"Dacă aș câștiga concursul, aș dori să ajut cu o parte din câștig pe cineva aflat într-o situație dificilă”, spune Alina Pușcaș, care și-a îndreptat atenția către Alexia, o fetiță de 7 ani care, deși poartă aparate auditive la ambele urechi, este pasionată de dans sportiv.
Și Cosmin Seleși a promis că va dona o marte parte din premiu dacă va câștiga acerba competiție de dans "Dansează printre stele".
Și pentru că acum actorul înțelege și mai bine cât de mult te poate schimba această artă, el o va susține pe Maria, campioana României la dans sportiv, categoria 6 – 9 ani. Viața familiei s-a schimbat foarte mult de când fetița practică dansul sportiv, pentru că tot programul părinților este făcut în funcție de antrenamentele Mariei. Performanțele nu țin însă numai de muncă și talent, ci și de bani, pentru că antrenamentele, deplasările, pantofii și ținutele de dans sunt foarte costisitoare. Deoarece au preferat să investească în educația copilului lor, părinții au renunțat la ideea de a avea o casă.
La rândul lui, Muneer e decis să ajute o familie cu copii foarte talentați și muncitori, greu încercați de viață până acum.
Dacă va câștiga, Speak își va susține părinții, care au început construcția unui azil de bătrâni. Artistul speră că banii obținuți îl vor ajuta să ducă la bun sfârșit acest proiect.
"Tatăl meu a lucrat cot la cot cu muncitorii, părinții mei sunt omenoși și primitori și fac lucrul ăsta cu drag. Vreau să le donez lor banii pentru că știu că ei vor ajuta la rândul lor alți oameni", a declarat Speak.
Marţi, de la 20:30, Antena 1 difuzează finala emisiunii „Dansează printre stele”,