Viața la Paris! Povestea lui Claudiu Mirică, solistul restaurator de opere de artă: „În Franța nu se vorbește public despre bani!”

Viața la Paris! Povestea lui Claudiu Mirică, solistul restaurator de opere de artă: „În Franța nu se vorbește public despre bani!”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Claudiu Mirică (51 de ani), fost solist al trupei Stigma, lucrează în Franța, ca restaurator de opere de artă. Exclusiv pentru Click!, artistul ne-a povestit despre viața boemă, din Paris, dar și despre dorul de țara natală. Cu acest prilej, Claudiu Mirică anunță și revenirea în România, la București, pentru un recital original, programat pe 12 septembrie 2026.

„Sunt în Franța de 15 ani și cred că e țara care mi se potrivește”

Este fascinat de Franța, de Paris, acolo unde, de 15 de ani, a decis să se mute. A luat-o cu toate de la zero, a dorit o altă viață. Nu regretă nicidecum pasul făcut: 

„Sunt în Franța de 15 ani și cred că e țara care mi se potrivește. Cred că nu există țară „perfectă“, însă Franța, pentru mine, este locul ideal. Dacă în România mă simt „ca acasă”, Parisul înseamnă pentru mine „acasă”. Când plec în vacanță mai mult de o săptămână, Parisul îmi lipsește.

Nu sunt un nostalgic, iar România înseamnă, în primul rând, oamenii pe care i-am lăsat aici, e dorul de ei. În rest, mâncarea sau obiceiurile românești nu îmi lipsesc. Mă simt la București un pic străin, uneori. Revin cu plăcere, dar de multe ori de-abia aștept să mă întorc acasă, la Paris”, spune el, exclusiv pentru Click!

Cum s-a destrămat trupa Stigma: „A noastră colaborare s-a terminat brusc, cred că nu m-a plăcut niciodată”

Claudiu Mirică a dat timpul înapoi și și-a amintit de destrămarea trupei Stigma, colaborare care i-a adus în România un plus de popularitate, ca solist. Cu fostul coleg nu a mai păstrat însă legătura:

„Nu mai sunt în contact cu fostul meu coleg de la Stigma, Cornel de la plecarea mea din trupă, cred că în 2005. Mi-aș dori să-l reîntâlnesc, să stăm la o cafea, dar cred că locuiește la Londra. Îmi pare rău că a noastră colaborare s-a terminat brusc și în proaste relații. De fapt, cred că el nu m-a plăcut niciodată. Eram jurnalist când am intrat în Stigma și probabil m-a considerat mai mult un literar decât un artist.

Nu știu. Eu l-am admirat întotdeauna. E un adevărat artist, cu calitățile și inconveniențele artistului: creativ, dar foarte bântuit de incertitudini. Sper că îi este bine acolo unde este. Sincer, nu regret nimic din tot ce a însemnat acea perioadă, cu bune, cu rele”. 

„Sunt restaurator de opere de artă”

Iată însă și ce meserie frumoasă are în Franța. S-a reprofilat, iar satisfacțiile sunt pe măsura așteptărilor: 

„Sunt restaurator de opere de artă (dublă specialitate, opere pe hârtie, desene, lithografii, dar și tablouri. În paralel, am o galerie de artă online (Litho Art Paris) și colaborez cu platforme de vânzare de artă internaționale (Plazzart, Drouot).

Am atelierul de restaurare acasă, dar sunt și asociat cu fosta mea profesoară de restaurare de tablouri (Laure Seigneur). Lucrăm împreună la tablouri mari și facem și șantiere de restaurare la instituții și proprietăți private (castele, etc.). Muncesc mult, dar niciodată weekendul”, a mai adăugat el, exclusiv pentru Click!

„Am tot ce-mi doresc, fără a duce grija zilei de mâine”

Nu a dorit să ne dezvăluie și ce venituri are. Susține numai că are un salariu mulțumitor și că nu duce grija zilei de mâine: 

„În Franța, nu se discută niciodată în public despre bani, cât câștigă sau nu cineva. Am să rezum prin a spune că am tot ce-mi doresc, fără a duce grija zilei de mâine. În plus, faptul că lucrez în artă îmi dă o satisfacție extraordinară, sunt fericit. Îmbin utilul cu plăcutul. Înainte de toate, viață culturală franceză este extraordinar de bogată. Pentru mine este argumentul numărul unu: muzee, expoziții, premiere de film...

„Francezii mi se par oameni foarte drăguți, departe de prejudecățile legate de aroganța lor”

Apoi, frumusețea Parisului (și, în general, a Franței). Locuiesc într-o clădire creată în perioada Haussmann (al doilea imperiu, sub Napoleon 3) și încă mă fascinează arhitectura superbă din perioada aceea.

Apoi, deși pare surprinzător, francezii mi se par oameni foarte drăguți, departe de prejudecățile legate de aroganța lor. Trebuie doar să-i înțelegi iar ei să te cunoască un pic. Cred că francezul e rece și distant până te cunoaște. Ador, de asemenea, eleganța francezilor, foarte prezent în modul lor de viață”. 

Va cânta la București, pe 12 septembrie 2026

Claudiu Mirică, fostul solist Stigma, revine la București, pe 12 septembrie 2026, pentru un concert original, cu imagini proiectate pe fațada unui palat din mijlocul Bucureștiului, London Garden (Strada Biserica Amzei 21). Intrarea la concert este liberă:

„Revin după 15 ani să cânt acasă, după apariția mea la „Vocea României”, din 2023. Atunci am venit să-mi iau adio, dar uite că nu am reușit să mă desprind total de muzică”, mai spune el.

Ține regim: „Am lăsat dulciurile și șampania”

Pentru acest recital, artistul a reluat cursurile de canto, cu solista Alexandra Sipos, sportul și un regim alimentar strict:

„După atâția ani, sunt, din nou, ca un sportiv. Am lăsat dulciurile, șampania, și m-am pus pe sport. Trebuie să rezist o oră jumătate de cântat live”.  

Va readuce pe scenă și piesele Stigma, din anii 2000, dar și single-urile solo, alături de o surpriză, o colaborare inedită cu o artistă din Romania:

„E evident că voi cânta pentru nostalgici, dar îi invit și pe cei care nu au auzit de mine, măcar se vor uita la proiecțiile de pe clădire. Cât despre piesa mea nouă, este o colaborare-surpriză”.

Îl laudă pe The Motans, fostul lui antrenor de la „Vocea României”: „Are mereu un cuvânt de bine, pentru un bătrânel ca mine”

Claudiu Mirică va intrepreta, printre altele, și piesa „Voilà”, cu care a întors, în 2023, la „Vocea României” (Pro TV), scaunele juraților Irina Rimes și Denis The Motans:

„A fost un moment emoționant, nu mă mai puteam opri din plâns nici în culise. Am primit sute de mesaje, de la oameni minunați, care m-au încurajat să nu renunț la muzică. Cu fostul meu antrenor, Denis The Motans, sunt încă în contact. Pe lângă faptul că este un artist extraordinar, e un om minunat. Are mereu un cuvânt de bine pentru un „bătrânel” ca mine”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Kaylee Hottle jpg
Cătălin Botezatu a prezentat trei colecții într-o seară  la  festivalul International Fashion Island în Malta
Mirela Vaida, foto Instagram jpg
image png
Claudia patrascanu FB jpg
image png
lora jpg
Cum se simte acum Laurette! Sexy mulatra nu își poate duce fetița în vacanță!
image
image