Victor Socaciu are trei copii cu trei femei. Iată-i pe toți într-o imagine rară!

Ultima actualizare:

    Victor Socaciu are trei copii din trei căsnicii
Victor Socaciu are trei copii din trei căsnicii

Victor Socaciu face eforturi să păstreze o relație bună cu cei trei copii ai săi. Chiar dacă în trecut lucrurile erau departe de așa ceva, acum artistul pare că vrea să recupereze timpul pierdut.

Victor Socaciu este un tată fericit. Recent, în ziua în care a împlinit 65 de ani, a fost felicitat de toți cei trei copii ai săi. Cantautorul încearcă să aibă o relație bună cu copiii săi, proveniți din trei relații diferite.

Pe Iulia (36 ani) o are cu prima soție, Doina. Ani de zile artistul nu și-a văzut fata, întrucât aceasta a emigrat, împreună cu mama ei, în Australia. De ceva vreme însă, Iulia a revenit în țară și s-a apropiat de tatăl ei, dar și de sora ei.

Așa se face că la reuniunile de familie iau parte și fiica cea mică a artistului, Alessia Ana-Maria (30 ani), rodul iubirii dintre Socaciu și o frumoasă sibiancă, dar și Victoraș (20 ani), unicul fiu al artistului, care s-a născut în timpul căsniciei acestuia cu Marina Almășan.


    VIctor Socaciu și cei trei copii ai săi, Alessia, Victoraș și Iulia (de la stânga la dreapta)foto: arhivă personală
VIctor Socaciu și cei trei copii ai săi, Alessia, Victoraș și Iulia (de la stânga la dreapta)foto: arhivă personală

”La mulți ani, tata!”, a scris recent Alessia Ana Maria pe contul personal de Facebook, în dreptul unei imagini în care Victor Socaciu apare împreună cu cei trei copii ai lui.

Victor Socaciu are la activ trei divorțuri, iar din 2016 este căsătorit cu impresara lui, Brândușa Simion. Socaciu a renunţat pentru prima dată la burlăcie la 25 de ani, când s-a căsătorit cu o femeie superbă, Doina, care însă l-ar fi părăsit după ce ar fi aflat că are o amantă.

A urmat căsătoria cu actriţa Cornelia Pavlovici, o frumuseţe a marelui ecran, alături de care a rezistat 12 ani. ”Un divorţ nu e un capăt de lume. Înseamnă doar că vraja iubirii a trecut. Nu poţi da vina pe nimeni pentru asta”, a declarat ea la Antena 1.

Socaciu a mai bifat însă şi un mariaj de 16 ani cu Marina Almăşan, cu care are un băiat, pe Victoraş. Divorţul lor a fost însă cu scântei, ea acuzându-l de infidelitate, dar şi că nu se ocupă de fiul lor. 


    Cu Cornelia Pavlovici  a fost căsătorit 12 ani. De Marina Almăşan a divorţat după  un mariaj de 16 ani. Cu Brânduşa Simion  s-a căsătorit anul trecut
Cu Cornelia Pavlovici a fost căsătorit 12 ani. De Marina Almăşan a divorţat după un mariaj de 16 ani. Cu Brânduşa Simion s-a căsătorit anul trecut


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
A venit ziua pentru Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf!
Banner Andreea Popescu
Puya cu soția Melinda foto Facebook America Express jpg
banner roxana ostroveanu 1 png
banner banner mugurel vrabete sicriu jpg
banner pavel bartos png
Banner Andreea Popescu
iulia albu vila colaj instagram jpg
image
image