VIDEO Iată cum s-a descurcat Cezar Ouatu la X Factor Marea Britanie. A ridicat juriul în picioare

Ultima actualizare:

    Cezar Ouatu a uimit pe toată lumea la X Factor Marea Britanie Foto: Captură YouTube
Cezar Ouatu a uimit pe toată lumea la X Factor Marea Britanie Foto: Captură YouTube

Cezar Ouatu a ridicat în picioare juriul de la X Factor Marea Britanie. Artistul s-a străduit mult să ajungă până în etapa în care s-a prezentat în fața juraților Simon Cowell, Robbie Williams, Ayda Williams şi Louis Tomlinson. Artistul este cunoscut la noi în țară pentru faptul că ne-a reprezentat în anul 2013 la Eurovision, unde a obținut locul 13.

Cezar Ouatu a reușit s ridice în picioare juriul de la X Factor din Marea Britani. Jurații au fost surprinși de talentul pe care Cezar Ouatu îl are și s-au ridicat să-l aplaude pe artist înca dinainte ca el să îșiui finalizeze interpretarea.

Cezar Ouatu a ajuns la X Factor Marea Britanie printr-un pariu pe care l-a avut cu un apropiat. ”Totul a plecat de la un pariu pe care l-am pierdut și porunca în urma acestuia a fost să mă înscriu pe aplicația respectivă, la întâmplare. Apoi am luat-o în serios”, a dezvăluit Cezar Ouatu, la Antena 1.

Cezar Ouatu și-a dorit să devină cunoscut la nivel internațional

”Am vrut să cânt şi în altă parte, nu doar în România”, a fost răspunsul lui Cezar atunci când a fost contactat de redacția ziarului Adevărul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dragos bucur 5 jpg
Ilie Nastase și Ioana, cinci ani de căsnicie
banner titi aur jpg
Cabral si Andreea, foto Instagram jpg
dan negru jpg
stilou  jpg
WDaniela Gyorfi și-a scos familia la mici la o terasă din Rahova
banner marina almasan jpg
image
image