VIDEO Selly, amendat după cheful de ziua lui. A încălcat toate restricțiile pandemiei, iar poliția a aflat de pe Instagram
Petrecerea organizată de vestitul vlogger Selly de ziua lui s-a lăsat cu amenzi din partea polițiștilor. Oamenii legii au aflat despre cheful dat de Selly, la împlinirea celor 20 de ani, la care nu s-a respectat nici urmă de distanțare socială, chiar de pe contul de Instagram al celebrului vlogger, care a publicat filmulețe de la paranghelia la care i-au cântat maneliștii Tzancă Urganul și Costel Biju.
În consecință, polițiștii au dat amenzi în valoare de 15.000 lei , pentru petrecerea pe care Selly a organizat-o cu ocazia zilei sale de naștere. Sărbătoritul s-a numărat și el printre cei sanctionați cu o amendă usturătoare. Reprezentanți ai Poliției Ilfov au precizat, într-un comunicat, că s-au încălcat normele de protecție sanitară impuse în contextul pandemiei, la evenimentul în cauză.
Amenzi de 15.000 lei pentru petrecerea de ziua lui Selly
“Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că a fost organizat un eveniment privat, la data de 28 februarie a.c., polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului. Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală”, a precizat Poliția Ilfov, într-un comunicat remis presei. Nu este exclus ca, în zilele următoare, numărul amenzilor să crească, pentru că pe baza imaginilor, oamenii legii vor să găsească și alte persoane care au mai participat la petrecerea de sâmbătă seara.
Citește și:
Vedetele, distracţie fără mască în cluburi de fiţe. Laurette şi Tania Budi au chefuit până în zori
Bianca Drăgușanu a dat Poliția în judecată pentru amenda primită în club: "E abuzivă și aberantă"