Zâmbete pe scenă, lacrimi acasă. Solistele născute în aceeași zi au trăit drame zguduitoare

Ultima actualizare:

    Mirabela Dauer, Angela Similea, Margareta Pâslaru, cele trei dive ale muzicii, născute în aceeași zi, 9 iulie
Mirabela Dauer, Angela Similea, Margareta Pâslaru, cele trei dive ale muzicii, născute în aceeași zi, 9 iulie

Angela Similea, Margareta Pâslaru și Mirabela Dauer sunt născute în aceeași zi, 9 iulie, care ar putea fi numită ziua muzicii ușoare. Au lansat zeci de șlagăre, au în spate o carieră frumoasă, plină de succese, dar viața lor nu a fost mereu roz. Dincolo de lumina reflectoarelor, toate trei au trecut prin momente foarte grele de-a lungul anilor.

Angela Similea a împlinit 73 de ani pe 9 iulie. ”Casa mea”, ”De n-ai să vii” și ”Să mori de dragoste rănită” sunt doar câteva dintre piesele ei de referință. Are un copil superb, stabilit în SUA, pe Sorin, care i-a dăruit doi nepoți, pe Grace și pe Jan Christian. A fost și este o artistă iubită, cu numeroși fani, însă pe plan personal a avut numeroase probleme, mai ales în ultimii ani. A avut o copilărie lipsită de multe lucruri pe plan financiar.

Angela Similea, 4 căsnicii, un singur fiu


    Angeal Similea a împlinit 74 de anifoto: arhivă personală
Angeal Similea a împlinit 74 de anifoto: arhivă personală

A bifat patru căsnicii. Prima cu Andi Constantin, de profesie electrician, a doua cu Sorin Movileanu, chitaristul căruia i-a dăruit un fiu, apoi a fost căsătorită cu olandezul Jan Hilgen și cu politicianul Victor Surdu. Dacă în tinerețe a suferit din pricina celui de al treilea soț, Jan Hilgen, care obișnuia să bea și să o jignească, mai târziu a avut probleme cu banii din cauza unor datorii acumulate la bancă. Necazurile au început în 2009, când Angela Similea și Victor Surdu nu au mai putut achita creditul la bancă, iar anul următor au fost executați silit. Au pierdut mai multe proprietăți, printre care apartametul părinților artistei. Și un necaz nu vine niciodată singur. Victor Surdu a pierdut lupta cu o boală necruțătoare (cancer pancreatic) în aprilie 2011, iar artista a rămas văduvă. De atunci a plecat din vila cu 16 camere din Belciugatele (Călărași), unde se mutase cu fostul politician. A scos-o la vânzare în septembrie 2014, la 750.000 de euro, însă nu a reușit să o vândă, chiar dacă a mai lăsat la preț. Ca să salveze imobilul, l-au trecut pe numele fetelor și Surdu, dar și pe numele fiului interpretei.

Mirabela Dauer este născută pe 9 iulie 1947. A împlinit 73 de ani
Mirabela Dauer este născută pe 9 iulie 1947. A împlinit 73 de ani

Mirabela Dauer, bătută cu fierul de călcat

Mirabela Dauer aniversează 73 ani. ”Te-aștept să vii” (Fotoliul din odaie”), ”Roata morii”, "Ce dor mi-a fost de ochii tăi" sau "Dormeau pe-o frunză două stele" erau melodii pe buzele românilor în anii ’80. Interpreta a fost deschisă și a povestit mereu despre sărăcia și lipsurile din copilărie, dar și despre dramele trăite după ce tatăl ei a fost luat de Securitate.

”Din păcate, în mare parte din copilăria mea, de la 3 la 14 ani, mi-a lipsit tatăl. A fost luat pe sus de Securitate și închis din motive politice. A fost eliberat după 11 ani, spunându-i-se că a fost arestat dintr-o eroare judiciară. Cea mai mare nenorocire din viața mea a fost lipsa tatălui meu la vârsta la care aveam cea mai mare nevoie de el. Când a venit acasă tata era iarnă, iar eu nu aveam paltonaș. Când a văzut, mi-a făcut mie hăinuță din uniforma lui kaki de deținut. Au fost niște ani grei pentru mama, pentru mine și pentru sora mea, care este mai mare cu 7 ani decât mine. Ce haine nu-i mai veneau ei, le luam eu, însă pantofii ei nu mi se potriveau, iar ca să-i pot încălța le puneam vată la vârf. Uneori mâncam doar pâine cu magiun, iar atunci când aveam și unt era o adevărată sărbătoare”, povestea Mirabela.

Mirabela, căsnicie de coșmar cu Traian Popovici

A fost căsătorită de două ori. Primul mariaj a fost la 18 ani, cu Willi Dauer, de la care a păstrat numele. S-a măritat ca să poată ieși din casă la petreceri. Mariajul ei a fost scurt. Al doilea, cu fostul regizor de la TVR, Traian Popovici. Fiul lor, Dan Alexandru Popovici, zis Nanu, s-a născut la câteva zile după cutremurul din 1977. Căsnicia aceasta a ei a fost și drama vieții ei. Bărbatul o bătea periodic. ”Am luat bătaie chiar şi cu fierul de călcat, după care mi-a promis că mă omoară. A fost cel mai nefericit mariaj al meu”, a mărturisit artista.

Margareta Pâslaru a împlinit 77 de ani
Margareta Pâslaru a împlinit 77 de ani

La divorț, Traian Popovici a susținut că și-a surprins soția înșelându-l cu un chitarist, în timp ce se afla la mare pentru un concert. El a adus și martori la proces, influențând astfel instanța să decidă ca Nanu, pe atunci în vârstă de doi ani, să rămână în grija tatălui.”Tatăl meu a paralizat din cauza asta. El îl adora pe Nanu. Când mi-au luat copilul și a văzut ce tristă eram, atâta tristețe a adunat în el… S-a întors cu fața la perete și a murit”, a povestit ea. Băiatului ei i-a plătit pensie alimentară până la 18 ani și s-au văzut rar. Între ei nu a fost o relație bună mamă-fiu, probabil pentru că Nanu a fost crescut de tată și de noua soție a acestuia. Mirabela își continuă activitatea muzicală cu zâmbetul pe buze, pentru cei care o iubesc, iar scena o ajută să uite toate necazurile prin care a trecut.

Angeal Similea a împlinit 74 de ani
Angeal Similea a împlinit 74 de ani

Margareta Pâslaru a muncit de la 15 ani

Margareta Pâslaru împlinește azi, 9 iulie, vârsta de 77 ani. Nici ea n-a avut o copilărie ușoară. A fost marcată de lipsurile materiale, de divorțul părinților și de moartea tatălui ei. A suferit enorm când s-au despărțit părinții ei, iar moartea tatălui, pe când ea avea 18 ani, a copleșit-o de-a dreptul. S-a refugiat în muncă. S-a lansat de tânără, în anul 1958, la 15 ani și s-a axat pe carieră, pentru a uita de problemele din familie. Margareta Pâslaru a lansat ”Diamant fermecat” și ”Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”, fiind doar două dintre melodiile sale de succes.

Plecarea ei în America, în anul 1983, a fost o mare pierdere pentru muzica românească. Artista și-a urmat atunci soțul, pe Gheorghe Sencovici. Peste Ocean, vreme de zece ani, până să intre în televiziune, a lucrat în galerii de artă, un domeniu deloc străin ei, de vreme ce este nepoata unui sculptor celebru, Ion Dimitriu Bârlad, care a lăsat mai multe opere importante. Margareta a revenit în țară în anii ’90. O vreme s-a împărțit pe două continente, însă acum stă mai mult pe aici, prin România. Fiica ei, Ana Maria, are un job important în America. Este președintele unei companii de consultanță în management. S-a căsătorit cu Juan, un bărbat latino american și au doi copii. În 2006, după 38 de ani de căsătorie, Margareta îl pierde pe soțul său, Gheorghe Sencovici, fostul campion la talere și inginer de profesie.

Citește și:

Angela Similea, 12 drame în 10 ani: i-au murit patru persoane din familie, iar asta nu e tot

Cele mai şocante poveşti de amor din comunism. 6 idile cu vedete din Epoca de Aur

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
image
actualitate.net
image
actualitate.net