VIDEO Ce filme ar trebui să vezi în 2015

Ultima actualizare:

    Cel de-al şaptelea film din seria "Star Wars" va fi lansat în decembrie
Cel de-al şaptelea film din seria "Star Wars" va fi lansat în decembrie

Şi în 2015 cinefilii vor avea parte de un an bogat în filme, producţii de succes, aventuri, poveşti de dragoste şi animaţii cu actori cunoscuţi şi personaje îndrăgite. Click! îţi spune care sunt acestea şi când le poţi vedea la cinema.

“Into the Woods”

Din 2 ianuarie în cinematografe

Distribuţie: Meryl Streep, Johnny Depp, Emily Blunt, Daniel Huttlestone, Anna Kendrick

Gen film: comedie, fantastic, muzical

Subiect: Inspirat din premiatul muzical cu acelaşi nume, „Into the Woods” ne poartă din nou în lumea basmelor: personajele din Scufiţa Roşie, Rapunzel, Cenuşăreasa şi Jack şi vrejul de fasole interacţionează inedit într-o poveste despre un băcan şi soţia lui care vor să-şi  întemeieze o familie, dar sunt blestemaţi de o necruţătoare vrăjitoare. Johnny Depp e Lupul cel rău, Chris Pine e Făt-Frumos, iar Anna Kendrick Cenuşăreasa. Un film pe care nu trebuie să-l rataţi. 

„Seventh Son” – “Al şaptelea fiu”

Din 2 ianuarie în cinema

Distribuţie: Julianne Moore, Jeff Bridges, Ben Barnes.

Gen film: Aventuri, familie, fantastic

Subiect: Thomas Ward e al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu şi a fost dat în ucenicie Vraciului din părţile locului. Misiunea lui e grea. Vraciul e neprietenos şi mulţi ucenici au dat greş înaintea lui. Vrând-nevrând, Thomas trebuie să înveţe să alunge stafiile, să întemniţeze vrăjitoare şi să supună duhurile. Dar, după ce e păcălit să o elibereze pe Mama Malkin, cea mai rea vrăjitoare din Comitat, iadul se dezlănţuie. 

“Taken 3”

Din 9 ianuarie în cinematografe

Distribuţie: Maggie Grace, Liam Neeson

Gen film: Acţiune, crimă, thriller

Subiect film: În primele două părţi ale cunoscutei serii de acţiune, fostul agent Brian Mills (Liam Neeson) a trebuit să-şi apere familia de atacatori, vânându-i fără milă. Doar că de această dată vânătorul se transformă în vânat, având pe urmele sale atât autorităţile, cât şi un duşman din trecutul său plin de violenţă, duşman gata de orice pentru a-l face pe Mills să sufere. 

“Mortdecai”

Din 23 ianuarie în cinematografe

Distribuţie: Johnny Depp, Olivia Munn, Ewan McGregor, Gwyneth Paltrow

Gen film: Crimă, dramă

Subiect film: Dealer-ul de artă Charles Mortdecai porneşte în căutarea unui tablou furat despre care se zvoneşte că ar conţine un cod secret, cheia spre aurul ascuns al naziştilor. Pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit, eroul trebuie să păcălească răufăcători ruşi, agenţi secreţi ai MI5, un terorist internaţional, dar şi pe superba sa soţie, Johanna.  

„Jupiter Ascending” – “Ascensiunea lui Jupiter”

Din 6 februarie în cinematografe

Distribuţie: Channing Tatum, Mila Kunis, Sean Bean

Gen film: Acţiune, aventuri, SF

Subiect: La naşterea lui Jupiter Jones, semnele au arătat că destinul ei va fi unul măreţ. Acum adultă, Jupiter visează la stele, dar e adusă la realitate de slujba ei de femeie de serviciu. Numai când Caine, un fost soldat modificat genetic, ajunge pe Pământ pentru a o găsi, Jupiter începe să întrevadă destinul ce i s-a hărăzit: semnătura ei genetică o face următoarea pe lista unei extraordinare moşteniri în stare să readucă echilibrul în cosmos.

 “Fifty Shades of Grey” – „Cincizeci de umbre ale lui Grey”

Din 13 februarie în cinematografe

Distribuţie:  Dakota Johnson, Jamie Dornan

Gen film: Dramă, romantic

Subiect: Povestea filmului - inspirat de bestseller-ul mondial al autoarei britanice Erika Leonard, care semnează cu pseudonimul E.L. James - îi are în centru pe studenta Anastasia Steele şi un cuceritor şi misterios om de afaceri, Christian Grey, între care se leagă o relaţie plină de erotism, dar şi secrete întunecate. 

„The Boy Next Door” – “Băiatul din vecini”

Din 27 februarie în cinematografe

Distribuţie: Jennifer Lopez, Ryan Guzman, John Corbett

Gen film: Thriller

Subiect: Claire Peterson tocmai a ieşit dintr-un divorţ şi se concentrează pe activitatea de profesoară în încercarea de a uita mariajul eşuat. Dar când îşi întâlneşte mai tânărul vecin, arătosul şi îndatoritorul Noah, Claire începe să se întrebe dacă nu cumva a venit vremea să o ia de la capăt. Numai că nu va trece mult până când Noah îi va da toate dovezile lui Claire că este un psihopat periculos. 

“Cinderella” – “Cenuşăreasa”

Din 13 martie în cinematografe

Distribuţie: Cate Blanchett, Richard Madden, Lily James

Gen film: Fantastic, romantic

Subiect: Când tatăl ei moare, frumoasa Ella are parte numai de necazuri din partea mamei ei vitrege. Transformată în slujnică şi cu numele schimbat în Cenuşăreasa, fata ar putea uşor să-şi piardă speranţa, dar ţine la sfatul primit de la mama ei pe patul de moarte, "fii bună şi ai curaj". Viaţa Cenuşăresei se schimbă o dată pentru totdeauna când în pădure dă peste un străin chipeş, despre care habar nu are că este chiar prinţul regatului.

“In the Heart of the Sea”

Din 13 martie în cinematografe

Distribuţie: Chris Hemsworth, Cillian Murphy

Gen film: Dramă

Subiect: În iarna lui 1820 baleniera Essex dă peste o creatură redutabilă: o balenă de dimensiuni colosale şi cu o obsesie aproape umană pentru răzbunare. Răfuiala dintre om şi monstru îl va inspira pe Herman Melville să scrie Moby Dick, dar filmul prezintă şi ce a urmat după înfruntare, când echipajul de pe Essex va fi împins până la extreme în lupta pentru supravieţuire. Conduşi de neînfricatul căpitan Owen Chase, membrii echipajului vor fi nevoiţi să înfrunte furtuni, foamea şi disperarea, întrebându-se dacă şi câţi dintre ei vor mai ajunge acasă.

“Fast and Furious 7” – “Furios şi iute 7”

Din 3 aprilie în cinematografe

Distribuţie: Dwayne Johnson, Jason Statham, Paul Walker, Vin Diesel

Gen film: Acţiune, crimă, thriller

Subiect: Furious 7 este continuarea seriei de succes în care Vin Diesel şi Paul Walker îşi reiau rolurile lui Dominic Toretto şi Brian O'Conner. Cu cazierul curăţat şi liniştiţi alături de vechii lor prieteni, cei doi încearcă să îşi facă o nouă viaţă, dar totul se năruie în momentul în care Ian Shaw intervine, iar ei sunt nevoiţi să calce din nou în afara legii. Producţia filmului a fost amânată aproape un an din cauza decesului lui Paul Walker.

“The Avengers: Age of Ultron” – „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron”

În cinematografe din 1 Mai

Distribuţie: Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Robert Downey Jr., Mark Ruffalo, Chris Evans, Elizabeth Olsen

Gen film: Acţiune, aventuri, fantastic, SF

Subiect: Doritor să se retragă din activitate ca Iron Man, Tony Stark îl creează pe Ultron, un robot dotat cu o uimitoare inteligenţă artificială. Acesta ar trebui să evalueze pericolele şi să controleze armata de roboţi a lui Stark, doar că Ultron va declara curând război rasei umane. Dotat cu puteri nebănuite şi invincibil în învelişul său de adamantium, robotul se aruncă împotriva New York-ului, Răzbunătorii fiind singurii în stare să ţină piept extraordinarei ameninţări. Iron Man, Căpitanul America, Thor, Văduva Neagră şi Hulk vor avea nevoie de resurse ieşite din comun, dar şi de multă şiretenie pentru a-l înfrunta pe genialul robot, în stare să controleze minţile oamenilor şi să emită distrugătoare radiaţii şi unde electromagnetice! 

“Mad Max: Fury Road”

Din 15 mai în cinematografe

Distribuţie: Tom Hardy, Charlize Theron

Gen film: Acţiune, aventuri, SF

Subiect: Filmul va fi similar în ton şi substanţă cu cele anterioare: "e o relansare a universului respectiv şi o restructurare completă. Ceea ce nu înseamnă că ignoră filmele pe care deja le ştiţi prea bine. Înseamnă doar că o modificare de perspectivă asupra unei lumi în care va fi inclus acelaşi personaj, însă într-o manieră adusă la zi. Mel ar fi perfect pentru această mişcare dar, dintr-un motiv sau altul, a refuzat proiectul, iar eu am acum imensa responsabilitate de a-i călca pe urme. Voi încerca să exprim aceeaşi violenţă, autenticitate şi duritate pe care le-a exprimat el atât de bine în primele trei filme ale seriei", declară Tom Hardy.  

“Tomorrowland”

Din 22 mai în cinematografe

Distribuţie: George Clooney, Hugh Laurie

Gen film: Mister, SF

Subiect: Acţiunea se petrece într-un ţinut fascinant şi extrem de avansat din punct de vedere tehnologic şi are în centru un bărbat de vârstă mijlocie, care, pentru a salva Pământul, trebuie să facă tot posibilul pentru a se întoarce în Tomorrowland, asta după ce a fost izgonit de aici, pe când era copil, de către omul care şi-a petrecut întreaga viaţă exploatând minunăţiile ţinutului în interes propriu.

“San Andreas”

Din 29 mai în cinematografe

Distribuţie: Dwayne Johnson, Carla Gugino, Alexandra Daddario

Gen film: Aventuri

Subiect: Când un cutremur de nouă grade pe scara Richter sfâşie California pe falia San Andreas, un pilot de elicopter lasă în urmă un Los Angeles în ruină pentru a zbura la San Francisco, în căutarea fiicei sale înstrăinate. Însoţit de fosta soţie, pilotul va avea de înfruntat înfiorătoarele consecinţe ale cataclismului care dărâmă din temelii metropola americană şi schimbă o dată pentru totdeauna faţa Californiei.

“Jurassic World”

Din 12 iunie în cinematografe

Distribuţie: Chris Pratt, Bryce Dallas Howard

Gen film: Acţiune, aventuri, SF, thriller

Subiect: Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar parcul de distracţii imaginat de vizionarul John Hammond este acum perfect funcţional. Milioane de turişti au venit anual pe Isla Nublar, plătind preţuri piperate pentru a vedea cu ochii lor dinozaurii readuşi la viaţă de tehnologii revoluţionare, dar în ultima vreme numărul vizitatorilor a scăzut. Pentru a creşte vânzările, Corporaţia Patel comandă realizarea unui nou dinozaur. Comportamentul acestuia îi va uimi pe angajaţii parcului, iar natura va profita curând de ocazie pentru a arăta din nou că nu poate fi controlată de către om.

“Ted 2”

Din 26 iunie  în cinematografe

Distribuţie: Seth MacFarlane, Mark Wahlberg, Amanda Seyfried

Gen film: Comedie

Subiect: Ursuleţul Ted revine pe marile ecrane cu o nouă poveste în care alături de cel mai bun prieten al său vor trece prin aventuri. Persoanje animate şi actori vor face o poveste pe care trebuie să o vedeţi cu toată familia. 

“Terminator: Genisys”

Din 3 iulie în cinematografe

Distribuţie: Arnold Schwarzenegger, Emilia Clarke, Jason Clarke

Gen film: Acţiune, aventuri, SF

Subiect: Terminator 5 va fi o cursă infernală pentru John Connor, care va ajuta forţele militare din trecut să lupte împotriva roboţilor care au găsit o cale de a transporta înapoi în timp şi alte maşinării de calibru mai mare.  

“Minions”

Din 10 iulie în cinematografe

Distribuţie voci: Sandra Bullock, Steve Carell

Gen film: Animaţie, comedie, familie

Subiect: Simpaticii aghiotanţi ai lui Gru, transformaţi în favoriţii copiilor de cele două filme Despicable Me, au parte de o animaţie dedicată lor! Aflăm că minionii au existat încă de la începutul timpurilor, visând mereu să fie în slujba celor mai mari ticăloşi ai istoriei. Doar că mulţi stăpâni şi-au aflat sfârşitul din cauza năzbâtiilor minionilor, iar aceştia rămân singuri şi neconsolaţi... Totul pare a se rezolva când minionul Kevin dă peste Scarlet Overkill, a cărei ambiţie e nemăsurată: vrea să conducă peste întreaga lume şi să devină prima super-ticăloasă din istorie. 

“Ant-Man”

Din 17 iulie în cinematografe

Distribuţie: Paul Rudd, Michael Douglas

Gen film: Acţiune, SF

Subiect: Înarmat cu o abilitatea extraordinară de a-şi micşora dimensiunea şi de a-şi mări proporţional puterea, escrocul Scott Lang se vede nevoit să îşi accepte latura eroică şi să vină în ajutorul mentorului său, cercetătorul Hank Pym, pentru a proteja secretul ce stă în spatele uimitorului costum Ant-Man. În ciuda obstacolelor numeroase şi aproape imposibil de depăşit, Pym şi Lang trebuie să născocească şi să ducă la îndeplinire un plan de succesul căruia depinde viitorul întregii.

“Pan”

Din 24 iulie în cinematografe

Distribuţie: Joe Wright, Hugh Jackman, Garrett Hedlund, Levi Miller

Gen film: Aventuri, fantastic

Subiect: Joe Wright se inspiră din celebrul roman al lui J.M. Barrie, dar îi reinventează micului Peter Pan biografia. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, băiatul este răpit de piraţi şi dus în Neverland, unde va descoperi curând că destinul său este să salveze întregul tărâm fermecat de planurile malefice ale piratului Barbă Neagră. 

“The Jungle Book”

Din 9 octombrie în cinematografe

Distribuţie: Scarlett Johansson, Idris Elba, Neel Sethi

Gen film: Aventuri, dramă, fantastic

Subiect: Celebra colecţie de povestiri a lui Rudyard Kipling are parte de o nouă ecranizare în regia lui Jon Favreau. Vom vedea cum micul Mowgli este crescut de lupoaica Raksha în junglă, devenind prieten la cataramă cu voiosul urs Baloo şi precauta panteră neagră Bagheera. Pornit în căutarea familiei sale, Mowgli va trebui să-l înfrunte pe regele maimuţelor, pe înfometatul piton Kaa, dar şi pe fiorosul tigru Shere Khan, spaima întregii jungle! 

“Jocurile foamei: Revolta - Partea a II-a “

Din 20 noiembrie în cinematografe

Distribuţie: Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Liam Hemsworth

Gen film: Acţiune, aventuri, dramă 

Subiect: În centrul districtelor răzvrătite se află în continuare Capitoliul, reşedinţa preşedintelui Snow. Devine evident că numai moartea acestuia va sfârşi tirania în Panem, aşa că un commando condus de Katniss are ca ţintă capturarea inamicului lor de moarte. O misiune plină de primejdii, care nu se sfârşi fără victime. 

"Star Wars: Episode VII - The Force Awakens”

Din 18 decembrie în cinematografe:  

Distribuţie: Harrison Ford, Carrie Fisher, Mark Hamill

Gen film: Acţiune, aventuri, fantastic, SF

Subiect: O continuare a epopeei semnată de George Lucas.  

“Kung Fu Panda 3”

Din 25 decembrie în cinematografe

Distribuţie voci: Jack Black, Angelina Jolie, Dustin Hoffman, Jackie Chan, Lucy Liu

Gen film: Acţiune, animaţie, aventuri, comedie, familie

Subiect: După ce a scăpat Valea Liniştită de maleficul lord Shen, paşnicul şi mâncăciosul Po se bucură de gloria faptelor sale de vitejie. Relaxarea şi toate bunătăţile din lume îi încântă zilele, dar fericirea nu va dura prea mult, căci dolofanul panda va avea de înfruntat o extraordinară ameninţare supranaturală al cărei scop este distrugerea completă a spiritului kung fu! Trădarea unuia dintre Cei cinci furioşi îl va mâhni nespus pe Po, care va trebui să dea totul pentru a dovedi valoarea inestimabilă a prieteniei şi a încrederii şi pentru a-i salva din nou pe locuitorii din Vale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
image
actualitate.net
image
actualitate.net