VIDEO Keo şi-a făcut implant de păr pentru iubita tânără
Vrea să ţină pasul cu iubita mai tânără decât el, aşa că solistul Keo a recurs la o intervenţie la modă. Artistul a bătut drumul, acum două săptămâni, la o clinică din Turcia, pentru a-şi îndesi podoaba capilară care se cam rărise, din cauza vopselei de păr şi a gelurilor.
Unii zic că are 36, alţii că are 45 de ani, însă Keo, alias Cosmin Mustaţă, n-a vrut niciodată să-şi decline vârsta exactă. Dar, cum Misty, iubita lui, numără doar 24 de primăveri, el s-a şi grăbit să treacă pragul medicului estetician, pentru niscaiva îmbunătăţiri. A
stfel, din dorinţa de a arăta mai tânăr şi de a ţine pasul cu femeia vieţii lui, solistul s-a programat la o operaţie de implant de păr, într-o clinică din Turcia, la recomandarea lui Cătălin Măruţă şi a lui Sorin Brotnei, ex-Akcent, foşti pacienţi ai medicului Koray Erdogan, îmbogăţindu-şi podoaba capilară cu 2.000 de fire de păr. „Nu avea chelie, toţi l-au întrebat de ce a făcut operaţia, însă e una de prevenire, aşa nu va avea niciodată probleme”, a declarat un apropiat de-al lui Keo, pentru Click!
Chinul a durat peste trei ore însă, la final, celebrul pacient a răsuflat uşurat, iar Misty e încântată că solistul va deveni un pletos. De-a lungul anilor, podoaba capilară a artistului s-a rărit din cauza produselor de coafat precum gelul sau spuma de păr, dar şi din cauza vopselei de păr. Pentru că a început să albească, pe la tâmple, Keo îşi colorează părul lunar.
Şi Dinu Maxer a avut probleme cu calviţia, așa că a rezolvat problema la același medic, Felix Popescu. Aproximativ 8.000 de fire de păr i-au fost implantate, iar rezultatele sunt pozitive. Maxer este foarte mulţumit și nu-și mai ascunde chelia sub șepci.
Solistul Mihai Trăistariu şi-a făcut, în decurs de aproape doi ani, trei astfel de intervenţii. Ultima dintre ele a avut loc la clinica medicului Felix Popescu, din Bucureşti. Operaţia a durat 10 ore, iar la nivelul frunţii i s-au implantat 2.100 de fire.