VIDEO La 12 ani, Ana e star în film, la Hollywood!

Ultima actualizare:

    La doar 12 ani, Ana Stănciulescu are un palmares impresionant de premii la diverse festivaluri de muzicăFoto: Arhivă personală
La doar 12 ani, Ana Stănciulescu are un palmares impresionant de premii la diverse festivaluri de muzicăFoto: Arhivă personală

De la un concurs de talente a ajuns pe marile ecrane! Se numeşte Ana Stănciulecu, are doar 12 ani, dar un CV deja impresionant şi o poveste de viaţă care ar putea ajunge scenariu de film! Alţii nu reuşesc într-o viaţă să facă tot ce a realizat ea până la această vârstă.

A devenit cunoscută la „Next Star”, emisiune prezentată de Dan Negru, la Antena 1! În prezent, Ana Stanciulescu e deja un nume pe marile ecrane, alături de personalităţi internaţionale sonore, precum Cameron Diaz şi Jamie Foxx. Din 26 decembrie, vocea ei va putea fi auzită în cinematografe. Fetiţa în vârstă de doar 12 ani o dublează pe Quvenzhané Wallis, interpreta personajului principal din pelicula „Annie”.

Din 26 decembrie, Ana o dublează pe Quvenzhané Wallis, în "Annie"
Din 26 decembrie, Ana o dublează pe Quvenzhané Wallis, în "Annie"

„Annie", din 26 decembrie, pe ecrane

Ana a fost încântată să înregistreze pentru pelicula care va apărea din 26 decembrie, în cinematografe
Ana a fost încântată să înregistreze pentru pelicula care va apărea din 26 decembrie, în cinematografe

Annie (interpretată de Quvenzhané Wallis) este un copil părăsit de părinţi, care se luptă să-şi croiască un drum în viaţa dură de pe străzile New York-ului, în anul 2014. Când era mică, ea a fost lăsată de părinţi în grija lui Miss Hannigan (Cameron Diaz), o asistentă maternală rea şi lacomă, sub promisiunea că vor reveni s-o ia înapoi într-o bună zi. Dar soarta copilei se va schimba atunci când bogatul candidat la primăria New York-ului, Will Stacks (Jamie Foxx), sfătuit de adjuncta sa, Grace (Rose Byrne), şi de şmecherul său şef de campanie, Guy (Bobby Cannavale), recurge la o stratagemă, luând-o în grijă pe mica „orfană”. Stacks consideră că e îngerul ei păzitor, dar firea pozitivă a lui Annie şi încrederea sa în ziua de mâine ar putea să schimbe rolurile lor exact pe dos.

Mi-a plăcut s-o interpretez pe Annie” recunoaşte Wallis. „E curajoasă şi are tot timpul zâmbetul pe buze, indiferent ce surprize îi rezervă viaţa.”, a povestit fetiţa.

Totul despre Quvenzhané Wallis

La doar 12 ani, Ana are un palmares impresionant de premii naționale și internaționale
La doar 12 ani, Ana are un palmares impresionant de premii naționale și internaționale

În rolul titular o putem vedea pe Quvenzhané Wallis (11 ani), care a stabilit un record fiind cea mai tânără actriţă nominalizată la Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină. Talentul ei precoce a rămas în amintirea spectatorilor şi juriului odată cu interpretarea ei din „Beasts of the Southern Wild" („Tărâmul visurilor”, n.r.). „E fantastică, e o actriţă autentică, iar de fiecare dată când îşi spune replicile sau cântă, ţi se topeşte inima după această fetiţă care îţi vorbeşte din suflet. Când ne-am hotărât să facem filmul am spus clar că nu vrem un copil care e în stare să joace pe Broadway; vrem un copil care să simtă cu adevărat ceea ce spune prin cuvinte. Am avut noroc cu Quvenzhané care ştie să cânte, ştie să joace, e simpatică, dar mai mult ca orice, îţi face inima să tresalte când o vezi interpretând cu realism trăirile din film. Are abilitatea de a interpreta realist, iar asta se găseşte extrem de rar”, spune regizorul Will Gluck.

Vezi imagini din film, în varianta dublată

...Sau în varianta subtitrată

Comedia „Annie" este ecranizarea unui spectacol clasic de musical, marca Broadway. Filmările au avut loc în cadrul Studiourilor Grumman, din Statele Unite ale Americii. Ana Stănciulescu dublează vocea personajului principal. Celelalte roluri au fost dublate de Delia Matache și Cabral.

La 11 ani, Quvenzhane Wallis este renumită deja pentru roluri importante și se poate lăuda că e cea mai tânără actriță nominalizată la Oscar
La 11 ani, Quvenzhane Wallis este renumită deja pentru roluri importante și se poate lăuda că e cea mai tânără actriță nominalizată la Oscar

Ana Stănciulescu, palmares impresionant

La doar 12 ani, Ana Stănciulescu are un palmares impresionant: premii la festivaluri internaţionale din Macedonia şi Malta, premii naţionale la concursuri precum „Mamaia Copiilor", „Ciuleandra", „Andantino", „Cerbul de Aur Junior", „Steluţele Mării", „Flori de gheaţă", „Flori de mai", „Allegria" sau „Delfinul de Aur" şi numeroase apariţii tv la emisiuni, precum „Next Star", „Atenţie, se cântă" sau „O dată-n viaţă". Primul premiu important a fost câştigat de micuţa Ana la Festivalul-concurs „Zâmbetul Copilăriei", în luna mai a anului 2007. Ulterior, au urmat zeci de premii la interpretare, la festivalurile deja menţionate mai sus. În prezent, Ana este elevă la „Olga Gudynn International School“ din Bucureşti.

Educaţia artistică a Anei

  • Din ianuarie 2014, până în prezent, a urmat cursuri de canto cu profesoara Meda Horjan
  • A fost membru al Corului de copii „Sunetul Muzicii”, din mai 2006, până în 2013 ( a luat cursuri de canto cu profesoara Cristina Manoliu Savulescu, a făcut coregrafie cu  Sandra Mahvima şi Simona Deaconescu)
  • A urmat cursuri de pian şi teorie muzicală cu profesorii Oana Alexandru, Doina Profir, Alexandra Stănoiu şi, în prezent, cu Daniel Moise.


    La doar 12 ani, Ana are un palmares impresionant de premii naționale și internaționaleFoto: Arhivă personală
La doar 12 ani, Ana are un palmares impresionant de premii naționale și internaționaleFoto: Arhivă personală

Ana Stănciulescu a răspuns exclusiv pentru Click!

E prima colaborare a ta cu cinematografia?

Da, în luna septembrie am fost aleasă să dublez celebrul personaj Annie, în urma unui casting. Au fost mai multe probe de interpretare a unor melodii. Am fost pusă să înregistrez niște cântece pe replici. Am concurat două persoane, două fetiţe, dar eu am fost fericita câştigătoare. În plus, alături de mine, vor mai dubla vedete, cum ar fi Delia şi Cabral. Este prima mea colaborare de acest fel.

Cum ţi-ai descoperit talentul?

La vârsta de 3 ani, am participat la Festivalul „Zâmbetul Copilăriei", acolo unde m-au văzut cei din juriu și m-au apreciat foarte mult. Atunci am interpretat melodia "O lume minunată" și am primit premiul al treilea, fapt care m-a bucurat foarte mult.

Cum arată o zi din viaţa ta?

Mă trezesc în fiecare zi la 05.30 dimineaţa şi am ore, la şcoală, până la 17.00. După aceea, merg la diverse cursuri de dans, pian, chitară sau merg la film, împreună cu mama. Uneori am înregistrări pentru diferite emisiuni. Ajung acasă doar seara, târziu, când sunt pur şi simplu extenuată… Îmi fac ghiozdanul pentru a doua zi şi mă culc la 22.00, uneori chiar mai târziu.

Mai ai timp şi pentru alte pasiuni? Ce-ţi place să faci când nu cânţi?

Iarna merg foarte des la patinoar, tocmai am primit nişte patine noi, pe care mi le-am dorit foarte mult. În rest, când nu cânt, dansez. De regulă, preocupări mele sunt artistice.

Ce ţi-a adus Moş Nicolae?

Anul acesta, Moş Nicolae a fost foarte darnic cu mine. Mi-a adus un lanţ şi o brăţară de aur.

Care este artistul preferat de la noi din ţară?

Nu am idoli, dar le admir foarte mult pe Andra, Lora şi Delia.

Cum te vezi peste zece ani?

Nu ştiu exact ce să spun, nu pot să-mi decid eu singură viitorul, soarta mea va decide. Sunt convinsă că voi reuși să am o carieră frumoasă, prin forțele proprii, cu multă răbdare și perseverență.

Mai ai fraţi, surori?

Nu, din păcate, deși mi-aș fi dorit foarte mult. M-am mai gândit la acest lucru, aş fi vrut din suflet să am o soră geamănă, dar asta nu are cum să se mai întâmple... (amuzată)

I-ai scris lui Moş Crăciun? Ce-ţi doreşti să-ţi aducă?

Da, i-am scris. Îmi doresc un telefon nou, cel vechi mi s-a stricat. Aș vrea un model de telefon Samsung Galaxy S4. Mi-ar fi de mare folos, deoarece, la școală fiind, de multe ori trebuie să iau legătura cu mama, pentru a stabili împreună programul meu de după-amiază. În plus, uneori mă înregistrez singură, cântând, iar apoi mă ascult și văd ce mai e de corectat. Mi-ar fi de un real ajutor.

Ce vei face în vacanţa de iarnă?

Mi-am propus să învăţ cât mai multe piese (cel puțin cinci) pentru a le avea pregătite, atunci când va fi nevoie să mă prezint la alte concursuri. În prezent am în repertoriu vreo 35 de melodii. Cele mai dragi sufletului sunt „Hallelujah" și "Down to You". În rest, abia aştept să merg la patinoar... și să mai realizez alte și alte înregistrări. Eu tot mereu fac ceva, nu stau nicio clipă. Eu sunt conștientă că, pentru a ajunge cineva, pentru a deveni un nume cunoscut, e nevoie doar de 1% talent și de 99% muncă. Așadar, sunt pusă pe fapte mari!!!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net