VIDEO S-a aruncat în gol de la 2.000 de metri. Ce solist de top a făcut asta
Interpreţii hiturilor internaționale „Mamasita” și „Danca Bonito” şi-au dorit o nouă provocare. Aşa că s-au gândit la o nouă aventură: un serial online în care fanii să-i vadă la lucru dar şi cum se distrează. Prima experienţă fiind o aruncare cu paraşuta de la 2.000 de metri.
Băieții de la Narcotic Sound and Christian D (Cristian Dumitrescu, pe numele real, 31 de ani) vor să-și surprindă din nou fanii, de data aceasta online! Trupa lansează un serial video online cu imagini din viața artiștilor, filmări explozive, glume și petreceri în studio, unite de un hashtag #NarcotiCreality. Serialul începe spectaculos cu o demonstrație de parașutism a solistului trupei şi are propriul canal pe YouTube, Narcotic Creation.
A filmat săritura cu parașuta
„Am vrut să facem ceva nou. Să-i surprindem pe fani cu un reality-show online, să le stârnim curiozitatea și să ne descopere pe noi, Marius și Christian, dar și pe oamenii din spate, așa cum suntem. Să ne guste glumele, să râdă alături de noi, să fie în lumea noastră, nu doar în muzica noastră. Am vrut să empatizăm cu ei, iar #NarcotiCreality este playlistul vieții noastre, fără artificii vizuale. Surprindem esența, realitatea. Am vrut să subliniem că suntem #unitidemuzica, dar și că experiențele ne aduc împreună”, a spus Marius Mirică, pentru Click! „Nu îmi este teamă de înălțime și nu spun nu provocărilor. Vreau să le încerc pe toate. Experiența asta este unică. Simți o libertate deplină, corpul și mintea sunt deconectate, ești liber. Aș repeta-o de o mie de ori!”, ne-a spus Cristian D, cel care a sărit cu paraşuta.