Balerina care a căzut de la etaj revine pe scenă

Ultima actualizare:

Fata de 22 de ani s-a însănătoşit şi crede că va reveni pe scenă. Curând, ea va mai trece printr-o operaţie, la mâna pe care a avut-o fracturată.

"După aceea, sper ca, în trei luni, să revin pe scenă", a adăugat balerina. Clujeanca e încă în recuperare şi merge la o sală de aerobic din oraş.

Tânăra îşi aminteşte că, în acea seară, la Costineşti, a mers în clubul "Gossip" pentru a se distra, împreună cu alte două prietene, ea lucrând ca animatoare în alt club.

"Am mers acolo pentru a ne distra. Am ajuns, cred, pe la miezul nopţii", îşi aminteşte Andreea. După ce a consumat câteva pahare, a părăsit clubul cu impresarul Corneliu Ladin, iar singurul lucru de care îşi mai aduce aminte e că s-a trezit singură în apartament.

După puţin timp, Andreea a căzut de la balconul aflat la etajul trei. A fost internată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, apoi a fost transferată la Cluj.

"Am avut mâna ruptă, hematom, coaste rupte, bazin şi cap fracturat", ne-a povestit Andreea. Una dintre colegele Andreei de la Opera Maghiară din Cluj, unde este balerină tânăra, a făcut o mărturisire şocantă.

"Andreea nu ştie cum a ajuns acolo. Eu cred că i s-a pus ceva în pahar ca să ajungă în starea aia", susţine colega sa, sub protecţia anonimatului.

Contactat de Click!, Corneliu Ladin a negat orice implicare cu accidentul balerinei de la Costineşti. "Nu am nimic de declarat. Nu vreau să fie folosit numele meu în această poveste", a spus acesta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
moarte shutterstock jpg
colaj casa jpg
Kiwi, foto shutterstock jpg
Actiune Brigada Rutiera jpg
caldura, foto shutterstock jpg
Cumpărături in supermarket Foto Freepic com jpg
loto istock jpg
image
image