Defilare de politicieni la primul Ford produs în România

Defilare de politicieni la primul Ford produs în România

Ultima actualizare:

    Defilare de politicieni la primul Ford produs în România
Defilare de politicieni la primul Ford produs în România

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, marţi, la Automobile Craiova, care lansează primul autoturism Ford produs la această fabrică, şeful statului fiind aşteptat de preşedintele Ford Europa, John Fleming, transmite Mediafax .

Preşedintele Băsescu a venit însoţit în maşină de primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi a avut o scurtă discuţie, în faţa intrării în clădirea principală a fabricii, cu preşedintele Ford Europa, John Fleming.

Înainte de a intra în fabrică, Băsescu s-a adresat jurnaliştilor prezenţi, spunându-le: "Cu ce vă ocupaţi azi?".

La Automobile Craiova a sosit şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, însoţit de Sebastian Vlădescu, care a fost negociatorul şef din partea României la privatizarea fabricii de automobile de la Craiova.

Primul autoturism Ford produs la Automobile Craiova, un vehicul comercial uşor, Ford Transit Connect, este lansat, marţi, la eveniment fiind aşteptat şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

Ford, acţionar majoritar la Craiova cu 54 de milioane de euro

Grupul american Ford a devenit acţionar majoritar la Automobile Craiova în septembrie 2007, când a achiziţionat de la stat 72,4% din capitalul companiei, pentru 57 de milioane euro.

Ulterior, Ford Motor Company a preluat în aprilie 22% din acţiunile Automobile Craiova de la SIF Oltenia (SIF5) pentru 76,4 milioane lei. Compania americană a continuat să cumpere acţiuni la Automobile Craiova, majorându-şi astfel participaţia de la 72,41% la 96,74%.

Automobile Craiova era unicul acţionar al companiei Daewoo Automobile România, în prezent Ford România, care operează uzina de la Craiova.

Compania din Craiova are un capital de 39,7 milioane lei, divizat în 18,9 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,1 lei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
anaf png
dorianrochowski solarium 1064815 jpg
image png
furtuna constanta Facebook Prognoze și Alerte RO 4 jpg
image png
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image png
image
image