Dominic Fritz a eliberat cu ajutorul jandarmilor un imobil ocupat ilegal în Timișoara

Primăria Timișoara a preluat marți controlul asupra imobilului situat pe bulevardul C.D. Loga nr. 52, după un proces îndelungat de recuperare juridică și evacuare. Clădirea care era ocupată ilegal de mai bine de două decenii revine, în sfârșit, în patrimoniul orașului. 

Dominic Fritz alături de jandarmi la vila ocupată ilegal - Foto: Facebook
Dominic Fritz alături de jandarmi la vila ocupată ilegal - Foto: Facebook

Potrivit mesajul transmis de Dominic Fritz, primarul Timișoarei, ziua de astăzi este una „istorică” pentru oraș. De asemenea, a precizat că locuința este una dintre numeroasele cazuri complicate de proprietate apărute după anii ’90. 

Dominic Fritz: „Am intrat cu forțele de ordine să ne recuperăm casa”

Edilul subliniază faptul că a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru ca imobilul să fie eliberat de către clanul Momiță. Dominic Fritz anunță că acesta va fi transformat într-o grădiniță. 

„Azi am intrat în vila de pe Loga 52, ocupată ilegală timp de decenii. E o zi istorică pentru Timișoara. Rana din zona zero a orașului începe să se vindece. Loga 52 e prima casă de aici care se întoarce în patrimoniul orașului.

'Casa e proprietate de vreo 15-20 de ani. În ăștia 15-20 de ani, nu s-a găsit nimeni să vină să-și ia casa? S-a dus domnul Fritz, domnul primar să ce …?' - aceasta e declarația făcută presei de cel care îi reprezintă pe așa-zișii proprietari. Și da, e o întrebare legitimă: de ce în 15-20 de ani nimeni nu a făcut nimic pentru ca această vilă să fie recuperată de stat?

A fost o luptă lungă. Se fac 2 ani jumate de când am redobândit-o în acte, au urmat noi procese și blocaje în justiție pentru că au refuzat să evacueze vila. Azi, în sfârșit, am intrat cu forțele de ordine să ne recuperăm casa. Nu ne-a așteptat nimeni cu cheia”, a transmis, marți, edilul.

Ce a mai transmis primarul Timișoarei 

Primarul Timișoarei mai transmite că decizia evacuării a venit în urma refuzului persoanelor care ocupau ilegal locuința să o părăsească. Consideră că ceea ce s-a întâmplat astăzi reprezintă un act de dreptate pentru oraș și locuitorii acestuia. 

„Vila de pe Loga 52 e una din casele cu poveste încâlcită și dubioasă din centru Timișoarei ajunsă după anii 90 în mâinile celor care au luat ilegal multe din imobilele istorice și le-au mutilat.

Noi vom face aici grădiniță.

E un act de dreptate și de însănătoșire a noastră, ca o comunitate care vede că legea e lege pentru toți. Vă promit că indiferent de cât de lung e drumul pentru dreptate nu o să mă dau bătut niciodată atunci când e vorba de Timișoara”, a încheiat Dominic Fritz.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
artemis jpg
image png
index webp
pexels presentsquare 3435837 5591131 jpg
sinucidere png
accident Tutulesti e1776157179773 webp
Mamaia Nord jpg
colaj jonathan accot jpg
image
image