Când a fost construită prima linie de tramvai electric din București. Călătorii au fost bulversați: „Unul a început să strige...”
Prima linie de tramvai electric din București a fost pusă în funcțiune pe 9 decembrie 1894, facilitând transportul între cartierul Cotroceni și zona Obor. Până la acest moment, locuitorii Capitalei se deplasau cu tramvaie trase de cai, un mijloc de transport existent încă din 1871, adică de 23 de ani.

Trecerea la tramvaiul electric a reprezentat o adevărată noutate și a generat confuzie în rândul călătorilor, obișnuiți cu obiceiurile și regulile specifice vehiculelor trase de animale. Spre deosebire de tramvaiul tras de cai, care se oprea ori de câte ori cineva dorea să urce sau să coboare, tramvaiul electric respecta un traseu fix, cu stații stabilite dinainte, conform precizărilor Arhivelor Naționale ale României, prezentate pe pagina oficială de Facebook a instituției.

„Tramvaiul cu electricitate de 3 zile face experiență de-a lungul Bulevardului”
Primele zile de operare au fost marcate de uimire și nesiguranță, iar reacțiile bucureștenilor au fost surprinse în documente istorice. Una dintre acestea este o scrisoare păstrată în fondul familial Rucăreanu, aflată în colecția Arhivelor Naționale, care ilustrează perfect deruta și curiozitatea călătorilor.
Textul reflectă modul în care publicul s-a confruntat cu noua tehnologie, evidențiind atât fascinatia provocată de tramvaiul electric, cât și dificultățile inițiale în adaptarea la sistemul cu stații prestabilite, care schimba fundamental rutina urbană a Capitalei de la sfârșitul secolului XIX.
„Tramvaiul cu electricitate de 3 zile face experiență de-a lungul Bulevardului. Tot Bulevardul e plin de lume pe o parte și pe cealaltă să vază trecând drăcia cu trosnituri și pârâituri și ieșind foc și scântei din roțile vagonului. Azi e să se puie în circulație pentru public. Aseară când a trecut pe la Universitate, unul a început să strige: E, tramvai! N-auzi! Opresce! Tramvai! Tramvai! Du-te dracului dacă nu vrei să opresci. Toată lumea care l-a auzit a început să râdă. El credea că se poate opri când vrea el. Dar nu merge așa, are stații anumite.”




































