Cântăreața de la X Factor, Janet Devlin, l-a cunoscut pe Andrew Tate pe Tinder. A scăpat ca prin urechile acului de acuzații

O câștigătoare a concursului X Factor, Janet Devlin, a dezvăluit că a scăpat ca prin urechile acului de o acuzație, după ce s-a potrivit cu Andrew Tate pe Tinder, conform The Sun.

Janet, în vârstă de 28 de ani, este o cântăreață și compozitoarea care a fost pe locul cinci la X Factor și a spus că în urmă cu aproximativ cinci ani, a vorbit cu Andrew Tate, care acum se află după gratii. Ea se bucură cu nu a continuat discuția cu el și că a putut să se oprească la momentul potrivit, pentru că, acum, ar fi putut fi prizonieră în România și acuzată că a făcut videochat.

Ce a vorbit cântăreața cu Andrew

„M-am potrivit cu Andrew Tate, dar nu îmi amintesc dacă era Tinder sau Raya, pentru că utilizam multe aplicații de întâlniri”, a spus Janet în podcastul Sly Guy al comediantului Dave Elliot.

Ulterior, cei doi au vorbit și au stabilit să se vadă la o întâlnire, dar Janet nu a mai putut să se prezinte și a trebuit să o anuleze. Ea a mai spus că nu își amintește când au făcut schimb de numere de telefon, dar Tate a sunat-o o dată și au vorbit. Dar, atmosfera era una destul de ciudată și Janet nu a reținut multe lucruri din conversația lor.

După ceva timp, a aflat că Andrew Tate este închis în România, dar nu era sigură că este bărbatul cu care ea a vorbit pe aplicația de dating. A căutat de mai multe ori poze cu bărbatul pentru a vedea dacă este într-adevăr cel cu care a conversat ea, iar când s-a convins că el este, a realizat cât de norocasă a fost că a evitat tot acest scandal.

Janet a aflat că Tate a sugrumat o femeie, care făcea videochat, până când a leșinat. Acea femeie a spus că a fost abordată din senin de Andrew pe Facebook. După mai multe convorbiri a convins-o că vrea să fie prietena lui și să meargă în România, apoi ea a trebuit să facă videochat. Ea a spus că după ce a venit în țară, Tate a devenit din ce în ce mai impulsiv și putea să iasă din casă doar cu permisiunea lui, după care a fost abuzată sexual.

Fetișul preferat al violatorului era să sugrume femeile până în punctul în care ele leșinau. Victima a mai povestit cum a fost forțată să își tatueze pe braț numele lui Tate.

Citește și - Cea mai mare frică a lui Andrew Tate. Ce erau nevoiți să facă bodyguarzii proxenetului, pentru a-i asigura liniștea

Frații Tate rămân în arest

Tribunalul a respins cererea celor doi inculpați, Andrew și Tristan, de a fi eliberați pe cauțiune, drept urmare, vor rămâne în arest până pe 27 februarie, în timp ce poliția și procurorii investighează acuzațiile de viol la adresa lui Andrew.

Averea lui Tate, mașina de lux și vila, au fost confiscate de către polițiști. Dacă el va fi condamnat, averile sale vor fi scoase la licitație.

Frații Tate au angajat-o pe avocata Tina Glandian, care a reprezentat multe vedete în instanță, printre care Chris Brown, Mike Tyson și Jussie Smollett.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net