Care este vârsta optimă pentru a rămâne însărcinată. Ce spun medicii
Decizia de a deveni mamă nu este una simplă, iar vârsta la care o femeie alege să rămână însărcinată are un impact major, atât din punct de vedere biologic, cât și emoțional, social sau financiar. Deși medicina modernă oferă astăzi soluții pentru femeile care își doresc copii mai târziu, specialiștii atrag atenția că există o „fereastră de timp” în care fertilitatea este la cote maxime și că amânarea maternității vine la pachet cu provocări reale.

Fertilitatea atinge apogeul la 20-25 de ani
Din perspectivă biologică, perioada optimă pentru concepție este între 20 și 25 de ani. După această vârstă, fertilitatea începe să scadă gradual, iar după 35 de ani, declinul este accentuat. Totodată, riscurile asociate sarcinii – precum complicațiile obstetricale sau anomaliile genetice – cresc semnificativ odată cu înaintarea în vârstă.
Cu toate acestea, în ultimele decenii, vârsta medie la prima sarcină a crescut constant, în special în marile orașe. Cariera, dorința de independență financiară, educația de lungă durată și instabilitatea socială contribuie la amânarea planurilor de a deveni mamă.
Ce spun medicii
Potrivit dr. Emel Nuraltay, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR, citat de dcmedical.ro, această tendință de amânare este din ce în ce mai frecventă în mediul urban. Deși în teorie femeile știu care este vârsta optimă pentru sarcină, în practică, cariera și nevoia de stabilitate economică sunt priorități care întârzie decizia de a avea un copil.
„Intrăm așa într-o vrie. Suntem foarte preocupați de a ne consolida cariera. Anii trec, iar timpul are cu totul alte dimensiuni în ziua de azi. Ne trezim că primim la cabinet cupluri care au 35-40 de ani și își doresc să conceapă primul copil. Și, de multe ori, ne putem întâlni cu diverse dificultăți în a face asta”, a declarat dr. Nuraltay într-un interviu pentru DC Medical și DC News.
Planificare preconcepțională
Medicii subliniază importanța consultațiilor preconcepționale, mai ales pentru femeile care intenționează să amâne momentul maternității. Aceste vizite pot ajuta la evaluarea stării de sănătate, la identificarea riscurilor și la implementarea unor strategii preventive, cum ar fi crioprezervarea ovocitelor, acolo unde este cazul.
„Ne bucurăm foarte tare când vedem la cabinet femei în jurul vârstei de 25 de ani care vin să ceară sfat preconceptual. Asta înseamnă că există o preocupare reală pentru sănătatea reproductivă și o responsabilitate față de viitorul copil”, a mai explicat dr. Nuraltay.
Deși nu există o „vârstă perfectă” universal valabilă pentru a deveni mamă, specialiștii recomandă ca planurile de maternitate să fie făcute luând în calcul nu doar dorințele personale sau presiunea socială, ci și realitățile biologice și medicale.




































