Cât plătește o familie de români pentru chirie în Irlanda? „Fără un istoric bun și job stabil e aproape imposibil”
O familie de vloggeri români de travel a detaliat costurile stabilirii în Irlanda. Cei doi au dezvăluit cât plătesc pe lună pentru o locuință provizorie împărțită cu încă un cuplu.

Mutarea într-o altă țară aduce la pachet entuziasm, dar și multe socoteli, piedici și o adaptare din mers la reguli complet noi. Doi cunoscuți creatori de conținut de travel au ales să împărtășească deschis provocările financiare și birocratice ale mutării lor în Irlanda.
Mai multe persoane sub același acoperiș
Până la găsirea unui cămin definitiv, familia locuiește într-un regim de tranziție. Sub același acoperiș stau în prezent șase persoane: cei doi creatori de conținut alături de cei doi copii ai lor, precum și un alt cuplu, Axel și partenera sa.
Gazdele care le-au sărit în ajutor sunt doi cetățeni polonezi, dispuși să îi găzduiască temporar pentru suma de 750 de euro pe lună.
„Este ca o garsonieră la etaj, avem o cameră unde există baia noastră, e foarte bine”.
Găsirea unei locuințe pe termen lung rămâne însă cel mai greu obstacol de trecut pe piața imobiliară irlandeză. În această țară, proprietarii solicită un dosar impecabil, un istoric curat și dovada unui loc de muncă stabil.
„Ne dorim o chirie în Waterford pentru deschiderea mai largă către posibilități: joburi, școală”.
Achiziție autoturismului de 3.000 de euro și adaptarea pe contrasens
Un alt pas important pe lista de priorități a fost asigurarea mobilității. Pentru a se deplasa ușor între orașe și pentru rezolvarea actelor, aceștia au cumpărat o Honda la mâna a doua, achitată cu 3.000 de euro.
Achiziția a adus și provocarea adaptării la condusul pe partea stângă, similar sistemului din Marea Britanie, dar și contactul cu prețurile locale la carburant, unde litrul de motorină atinge nivelul de 1,92 euro.
Următoarea etapă presupune un maraton birocratic: preschimbarea permiselor de conducere și înregistrarea oficială a copiilor în sistemul administrativ și școlar irlandez.
Cine sunt Gigi Cristea și soția sa
Gigi Cristea este cunoscut în mediul online pentru vlogurile în care le prezintă urmăritorilor viața de familie și experiențele prin care trece alături de cei dragi.
Alături de soția sa și copiii lor, acesta a petrecut o perioadă îndelungată într-o autorulotă, transformând călătoriile într-un adevărat stil de viață. După 481 de nopți petrecute în vehicul, familia a decis să încheie această etapă și să pornească spre Irlanda, unde încearcă acum să se acomodeze cu noua lor viață.


































