Cine a fost, de fapt, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România. Cum a ajuns să facă istorie în întreaga țară

Dorin Pavel (1900–1979), inginer și profesor universitar, este considerat fondatorul hidroenergeticii românești. Născut în Lancrăm, județul Alba, și nepot al filozofului Lucian Blaga, Pavel a fost o personalitate marcantă în dezvoltarea infrastructurii energetice a României.

Dorin Pavel a fost fondatorul marilor hidrocentrale din România / FOTO: arhivă
Dorin Pavel a fost fondatorul marilor hidrocentrale din România / FOTO: arhivă

După absolvirea liceului „Andrei Șaguna” din Brașov, a obținut în 1918 o bursă de studii în Elveția, la Politehnica din Zürich. În 1925, s-a întors în țară, alături de soția sa elvețiancă, Elsa Kerchgraber, și a început să activeze ca inginer și profesor universitar în București.

„Începând chiar din 1925, a conceput primele proiecte pentru cataractele Dunării (cele care aveau să devină mai târziu hidrocentralele Porțile de Fier I și II), a fost consilier la amenajarea Lotrului și Sebeșului și a proiectat cascada celor șase hidrocentrale de pe Sebeș. De asemenea, s-a ocupat de modernizarea parțială a centralei hidroelectrice din Sinaia (1926–1928) și a participat la construcția hidrocentralei Dobrești (1929–1934), una dintre primele hidrocentrale puse în exploatare în România”, arăta inginerul Victor Burchiu, fost student al lui Dorin Pavel, în cartea Amintiri și glume dintr-o viață de profesor, potrivit Historia. 

Cine a fost Dorin Pavel, de fapt

Până în 1934, Pavel a locuit cu familia la hidrocentrala Dobrești. Era nevoit să coboare pe schiuri sau pe jos până în gara din Sinaia, de unde lua trenul spre București pentru a susține cursurile universitare. Uneori, când situația financiară îi permitea, își invita studenții la centrala Dobrești, unde susținea cursuri practice chiar în sala mașinilor, pe o tablă improvizată.

În perioada 1934–1941, a fost director tehnic la Uzinele Comunale București, unde a amenajat salba de lacuri Buftea, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei și Fundeni. După război, a rezolvat alimentarea cu apă a Uzinelor Reșița, a realizat CHE Crăinicel, cu primul baraj înalt (48 metri) pe Bârzava, și CHE Zărnești, pe Bârsa (1946).

Din 1948, a activat la Centrala Industrială a Energiei Electrice și la Institutul de Studii și Proiectări Energetice (1949), contribuind la realizarea CHE Sadu V, Aștileu, Gâlceag, Șugag, Olt, Bistrița, Argeș, precum și la amenajarea Dunării (Sistemul hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier).

Lacul Cinciș din Hunedoara se numără, de asemenea, printre amenajările proiectate de Dorin Pavel. În 1956, ca o încununare a carierei sale, a fost laureat al Premiului de Stat. Dorin Pavel a murit în 1979 și a fost înmormântat la Lancrăm, în același cimitir unde se află locul de veci al lui Lucian Blaga.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lapte jpg
1 zodii in iubire jpg jpeg
dieta, creier, longevitate jpg
maintenance 9826086 1280 jpg
Dan Buettner, foto Instagram jpg
two pin 3509490 1280 jpg
bogatie jpg
apartamente, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net