De ce nu se fac slujbe în biserică pentru persoanele care se sinucid. Ce spune părintele Cleopa
Biserica spune despre sinucidere că este un păcat foarte grav. Tocmai din această cauză o persoană care își ia viața nu poate avea parte de o slujbă de înmormântare, decât dacă aceasta nu se afla în deplinătatea facultăților mintale în momentul săvârșirii faptei.
Cei care se sinucid nu au parte de o slujbă din partea Bisericii
Chiar și atunci când cimitirele aparțineau Bisericii, spre deosebire de astăzi când sunt date în grija administrației locale, cei care comiteau acte de sinucidere nu numai că nu primeau o slujbă din partea Bisericii, ci erau înmormântați în deplină liniște în afara cimitirului.
Această practică nu este săvârșită doar în acord cu tradiția orală ce își are originea în vremea lui Hristos și a Apostolilor, ci este o obligație canonică extrasă din Sfintele Canoane.
„Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu i se cânte"
Canonul 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei precizează: „Cu privire la sinucigaşi, clericii trebuie să se lămurească dacă s-a sinucis fiind cu adevărat ieşit din minţi (adică nu a avut intenţia). Deci clericul trebuie să cerceteze cu băgare de seamă ca să nu cadă sub osândă ("aruncă mărgăritarele înaintea porcilor" Mt. 7, 7), (Ioan N. Floca: "Canoanele Bisericii Ortodoxe - note şi comentarii").
În Pravila de la Govora din anul 1640 se spune: „Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu i se cânte nici să i se facă pomenirea lui niciodată, iar de va cădea fără voia lui, şi va muri, acestuia să i se cânte şi să i se facă pomeniri."
„Sinucigașul și-a dat sufletul satanei"
„Pravila de la Târgovişte”, numită şi „Îndreptarea Legii” (1652), în capitolul 250, nuanţează, întăreşte şi completează: „Sinucigaşul de bună voie nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci şi-a dat sufletul satanei, ca şi Iuda Iscarioteanul. Cel ce s-a sinucis, fiind bolnav şi ieşit din minţi, poate fi slujit. Sinucigaşul care s-a omorât din împuţinarea sufletului, adică din frică de oameni sau de persecuţii sau de boala care nu i-a atins mintea, acela nu poate fi pomenit".
Părintele Cleopa Ilie spunea să nu li se pună nici cruce la mormânt, deoarece ei nu şi-au dus "crucea vieţii", greutăţile vieţii, la bun sfârşit, iar aceste măsuri aspre privitoare la sinucigaşi „sunt potrivite dreptăţii dumnezeieşti şi sănătoasei raţiuni omeneşti şi pentru că, în acelaşi timp, ele deşteaptă conştiinţa credincioşilor celor vii".
