De ce romanii foloseau urina pe post de apă de gură. Făceau asta dintr-un motiv bine întemeiat
Romanii foloseau urina pe post de apă de gură! Oricât de ciudat ar părea, este real și făceau asta dintr-un motiv bine întemeiat!
Urina era folosită pe post de apă de gură
Până acum trei secole, europenii foloseau urina în moduri ce în zilele noastre doar ne-ar provoca repulsie. Până în secoul al VIII-lea, în Europa, urina era folosită pe post de apă de gură, până la înălbitor de haine și tratament pentru animale bolnave. Totul a început de la romani, care în secolul I î.Hr., au descoperit beneficiile acestui reziduu și au început să-l comercializeze, iar oamenii plăteau taxe pentru ea. Medicii de atunci au aflat că, în urină se află amoniac, fosfor și potasiu, minerale ce puteau face dinții să strălucească. Aceasta era colectată în toaletele publice romane și apoi ajungea direct pe piață, cea mai prețioasă fiind urina provenită din Provincia Hispania, pentru care romani plăteau bani buni. De atunci și până în anul 1700, s-a păstrat credința că urina este o bună apă de gură.
Autori romani, precum poetul Catullus, atestă faptul că oamenii foloseau atât urina umană, cât și cea animală pentru a-și clăti gura, care îi ajuta să își albească dinții. Într-un text de-al său, Catullus râdea pe seama rivalului său Egnatius, care folosea urină ca să-şi albească dinţii: „Egnatius, fiindcă are dinţii albi ca zăpada, zâmbeşte tot timpul. (...) Orice ar fi, orice s-ar întâmpla, sau ar face, el zâmbeşte (...). În Hispania se obişnuieşte ca să-şi spele dinţii şi gingiile cu urină, în fiecare dimineaţă, aşa se face că dinţi sunt atât de lustruiţi încât doar arată că ţi-e gura plină de urină”.
Doar că, așa-zisele sale beneficii, au fost mult mai multe! Urina conține, de asemenea, azot și fosfor, care sunt utile pentru creșterea plantelor. Autorul roman Columella, a scris că urina umană veche era deosebit de utilă pentru cultivarea rodiilor, făcându-le mai suculente și mai gustoase.
Despre amoniacul din urină se credea că păstrează culorile hainelor mai vii și era folosit și pentru a curăța togile într-un loc numit fullery. Prima etapă de curățare presupunea ca bărbații să sară pe togi în sus și în jos, în cuve mari cu urină în interior, ca niște mașini de spălat vii, în timp ce a doua etapă includea adesea să le spele cu cenușă. Ambele metode ajutau la dizolvarea grăsimii care se acumulase pe togi, făcându-le din nou strălucitoare. Tot la autorul roman Columella vin câteva sugestii de utilizare a urinei umane, de data aceasta în scopuri veterinare: oilor cu probleme biliare li se dădea să bea urină umană, în timp ce celor cu probleme pulmonare li se administra urină pe nas. Albinelor bolnave li se putea da, de asemenea, urină umană, iar gripa păsărilor era vindecată prin aplicarea de urină călduță pe ciocurile lor.
