Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
România oferă peisaje spectaculoase care merită să fie descoperite! Fie că intenționezi să călătorești anul acesta la mare sau la munte, aceste șapte opțiuni sunt ideale atât pentru o vacanță în cuplu, cât și pentru întreaga familie. Iată o selecție de destinații care te vor ajuta să te deconectezi și să te bucuri de liniștea și farmecul locurilor autentice!

Lista a fost întocmită de Sebastian Secan și Laura Vasiliu, vloggerii din spatele proiectului „Călător în bascheți”. După ani de experiență în care au explorat țara în lung și în lat și au testat sute de locații, cei doi au selectat cele mai frumoase destinații din România ce merită vizitate în 2026.
Muzeul Trovanților, Costești, Vâlcea
Muzeul Trovanților este un muzeu în aer liber, situat la 7 km de Horezu. Aici vei descoperi formațiuni de piatră unice, descoperite în 1994, care se remarcă prin dimensiunile lor, de la câțiva centimetri până la aproximativ cinci metri. „În Oltenia poți să vezi «pietrele care cresc», unul dintre cele mai misterioase fenomene naturale din România”, au notat vloggerii într-o postare pe Instagram.
Ineleț, Caraș-Severin
Satul Ineleț, din comuna Cornereva, Caraș-Severin, impresionează prin peisajele spectaculoase cu panoramă asupra Munților Cernei. Un alt aspect interesant este reprezentat de accesul prin scări de lemn. „Nu lipsește din lista noastră de recomandări nici Banatul Montan. Inelet, e cătunul din munți unde ajungi doar urcând pe scară. Zona e de un pitoresc fantastic”, au lăudat Sebastian și Laura zona.
Biserica Corbii de Piatră, Argeș
Pe lista vloggerilor se află și Biserica Corbii de Piatră, din satul Jgheaburi. Este cea mai veche mănăstire rupestră din România, săpată direct în stâncă: „O energie greu de descris”, au transmis cei doi.
Ocna Șugatag, Maramureș
Pentru familiile cu copii, Căsuța de Hobbit din Ocna Șugatag, județul Maramureș, este o alegere ideală. Această construcție inedită, realizată din piatră de râu și lemn, cu acoperiș verde și ușa rotundă, specifică poveștilor, se află chiar la marginea unei păduri: „E un loc magic, cu ușă rotundă și acoperiș verde, unde copiii intră direct într-o poveste. Locul se poate vizita, cu rezervare în prealabil”, au notat vloggerii.
Cheile Băniței, Hunedoara
Situată la doar 8 km de Petroșani, Rezervația Cheile Băniței impresionează prin stâncile modelate de apă, sub formă de arcade, și prin peisajul sălbatic: „Un defileu scurt, dar spectaculos, pe care îl recomandăm chiar și pentru o ieșire în familie”, au transmis cei doi.
Faleza 23 August
Pentru cei care preferă latura sălbatică a litoralului românesc, Faleza 23 August este o destinație de neratat. Situată între Costinești și Olimp, zona se remarcă prin stâncile înalte și peisajul marin spectaculos: „O zonă sălbatică a Mării Negre care ne-a dus cu gândul la Praia da Marinha din Portugalia”, au scris Sebastian și Laura.
Skywalk Bucovina, Piatra Șoimului, Rarău, Suceava
Iubitorilor de adrenalină li se recomandă Platforma Skywalk de pe Masivul Rarău. Pasarela suspendată de 37 m², cu podea din sticlă transparentă, oferă o panoramă spectaculoasă de 360°, care cuprinde Munții Rarău, Giumalău, Călimani, Rodnei și Valea Bistriței: „Primul skywalk din România, suspendat deasupra munților, unde simți că pășești direct în gol”, au precizat aceștia.



































