Destinațiile aflate la trei ore de zbor unde românii se bucură de soare și plajă, în luna martie: „M-aș muta aici”
După un februarie rece, primăvara a venit în forță, însă sezonul estival este încă la trei luni distanță. Mânați de dorința de a înota în mare și de a face plajă, unii români „fură” startul și savurează atmosfera verii, la doar 3 ore de zbor de România.

Sătui de iarnă, frig și de hainele groase, românii se bucură de plajele generoase și de apa mării nu departe de România, cel puțin dacă își permit să își ia câteva zile libere sau chiar un mic concediu. În plus, nu este nevoie să petreceți zeci de ore zburând în jurul lumii sau să plătiți mii de euro pentru o vacanță de lux la capătul lumii.
Există mai multe destinații la îndemâna oricui, poate pentru mai puțin de 1.000 de euro, unde românii pot petrece câteva zile de concediu ca de vară, la soare și în condiții perfecte. Mai mult, poți face baie în mare și te simți ca în miez de sezon estival. Toate acestea sunt la doar trei-patru ore de zbor din România.
„Cu câteva sute de euro ești jupân”
Bloggerii de la „Călător în bascheți” trimit un mesaj călduros din Gran Canaria. Plajele din Gran Canaria sunt deja pline și mulți oameni se bucură de o baie în apele albastre care îmbrățișează insula. „Te-ai putea muta aici?”, e întrebarea de 10 puncte pentru urmăritorii de pe Facebook. Și afișează și prețurile, care sunt mult mai mici decât în localurile medii din orașe ca București sau Cluj: o bere costă 2,5 euro, o cafea espresso 1,3 euro, o apă 2,3 euro, un sandviș - 2,5 euro.
Bineînțeles, internauții au reacționat în comentarii:
„Normal că m-aș muta aici, având în vedere că prețurile sunt mai mici decât în România, asta este pe primul loc. După vin și alte beneficii cum ar mai fi locurile exotice șii nu doar. Oamenii sunt totali diferiți din mai multe puncte de vedere”, a răspuns cineva la întrebare.
„Am fost și eu câteva zile aici. Cu câteva sute de euro ești jupân. Mai ieftin oricum ca în București sau Cluj. Iar în Tenerife e și mai ieftin”, a scris alt internaut. „Prețuri mai măricele ca-n Costa del Sol”, a scris altcineva.
Alții au fost ironici: „Dar aici tu numai plaje de astea de săraci filmezi, nu există și plaje cu șezlonguri, cu bar beach-uri ca la noi?”
„Nici un pic de verdeaţă, nu-mi place”, a scris cineva foarte critic. „În Tenerife e 1.5 berea mare”, a fost altă observație.
Și nu doar Gran Canaria este destinația unde te poți bucura de vreme ca în sezonul estival, când primăvara nici nu a început astronomic.
Citește mai multe pe Adevărul.ro