Ghosting-ul, noul obicei care distruge relații și cariere. De ce aleg oamenii să dispară fără explicații?

#Exclusiv Click!

Un mesaj văzut, dar fără răspuns. O conversație care se oprește brusc. Un interviu de angajare urmat de tăcere totală. Fenomenul cunoscut sub numele de „ghosting” a devenit o realitate tot mai prezentă în viața de zi cu zi. Dacă în trecut era asociat aproape exclusiv relațiilor romantice, astăzi comportamentul se extinde și în mediul profesional, unde candidații și angajatorii aleg adesea să întrerupă orice comunicare fără explicații. Specialiștii avertizează că efectele nu sunt deloc neglijabile și pot influența atât sănătatea emoțională, cât și relațiile de muncă. În spatele tăcerii rămân însă oameni care își pun sute de întrebări și își pierd încrederea în ei înșiși, deși problema nu este, de cele mai multe ori, la cel care așteaptă un răspuns, ci la persoana care nu este capabilă să ofere unul.

Dispariția a devenit tot mai frecventă în era comunicării digitale Foto: Freepik
Dispariția a devenit tot mai frecventă în era comunicării digitale Foto: Freepik

Ghosting-ul apare în relații de cuplu, prietenii și chiar în colaborări profesionale

Într-o perioadă în care aplicațiile de dating și rețelele sociale facilitează contactul dintre oameni, despărțirile și rupturile de comunicare au devenit, paradoxal, mai simple ca niciodată. Tot mai multe persoane aleg să evite discuțiile dificile și să dispară pur și simplu din viața celuilalt. Fără explicații, fără un mesaj final și fără posibilitatea unei încheieri clare. Fenomenul este întâlnit în special în rândul tinerilor, însă nu este limitat la o anumită categorie de vârstă.

Psihologii observă că ghosting-ul apare în relații de cuplu, prietenii și chiar în colaborări profesionale. În multe situații, persoana care dispare consideră că evită un moment inconfortabil, însă efectele sunt transferate asupra celui rămas fără răspunsuri. „Lipsa unei explicații poate genera confuzie, frustrare și sentimentul de respingere. Oamenii au nevoie de închidere emoțională pentru a înțelege ce s-a întâmplat și pentru a merge mai departe”, explică psihologul Camelia Ciorîcă. 

Tăcerea care costă pe piața muncii

Ghosting-ul a devenit tot mai vizibil și în procesele de recrutare. Specialiștii în resurse umane spun că există cazuri în care candidații participă la interviuri, acceptă verbal o ofertă și apoi nu mai răspund la telefon sau e-mailuri. În același timp, numeroși candidați reclamă faptul că, după una sau mai multe etape de selecție, nu mai primesc niciun răspuns din partea angajatorilor. Această lipsă de comunicare generează nemulțumiri de ambele părți. Pentru companii, dispariția candidaților înseamnă timp și resurse pierdute.

Pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, lipsa unui răspuns poate crea incertitudine și dificultăți în planificarea următorilor pași profesionali. Specialiștii în recrutare spun că fenomenul a crescut odată cu digitalizarea proceselor de angajare și cu mobilitatea mai mare de pe piața muncii. Într-un context în care oportunitățile sunt numeroase, unii candidați aleg să ignore comunicarea atunci când găsesc o ofertă mai avantajoasă.

De ce aleg oamenii să dispară fără explicații

Psihologul consideră că la baza ghosting-ului stau mai multe motive. Teama de conflict, disconfortul emoțional, lipsa maturității relaționale sau dorința de a evita reacțiile celuilalt sunt printre cele mai frecvente explicații. În mediul online, fenomenul este alimentat și de sentimentul de distanță creat de ecrane. O conversație întreruptă printr-un click pare mai puțin dificilă decât o discuție față în față. Tocmai de aceea, mulți aleg varianta cea mai simplă pe termen scurt, fără să ia în calcul impactul asupra persoanei afectate.

Potrivit specialistului, ghosting-ul nu este întotdeauna un act intenționat de răutate. Uneori poate fi rezultatul anxietății, al suprasolicitării sau al incapacității de a gestiona situații incomode. Cu toate acestea, efectele asupra celui care îl experimentează rămân reale și pot afecta încrederea în relațiile viitoare.

Impactul emoțional asupra celui care este ignorat

Pentru persoana care se confruntă cu ghosting-ul, lipsa unui răspuns poate fi mult mai dureroasă decât un refuz direct. În absența unei explicații, mulți oameni încep să caute vina în propriul comportament, analizează fiecare conversație și își pun nenumărate întrebări despre ceea ce ar fi putut face greșit. În timp, această incertitudine poate afecta stima de sine și încrederea în propriile alegeri. „Cei care sunt victimele ghosting-ului ajung frecvent să creadă că au greșit cu ceva, că nu au fost suficient de interesanți, de buni sau de valoroși pentru celălalt. În realitate, de cele mai multe ori problema nu este la persoana care așteaptă un răspuns, ci la cea care alege să dispară fără explicații.

Ghosting-ul este adesea un semn de imaturitate emoțională, de incapacitate de a gestiona conversații dificile și de a-și asuma propriile decizii. Din păcate, cel care rămâne fără răspuns suportă întreaga povară emoțională și poate dezvolta nesiguranță, anxietate și neîncredere în relațiile viitoare”, explică psihologul, pentru Click!. Specialistul recomandă persoanelor care au trecut printr-o astfel de experiență să nu transforme tăcerea celuilalt într-un verdict despre propria valoare. Lipsa unui răspuns spune adesea mai multe despre maturitatea și capacitatea de comunicare a celui care a ales să dispară decât despre persoana care a rămas în așteptarea unei explicații.

Comunicarea rămâne cea mai simplă soluție

Specialstul susține că un mesaj scurt și sincer este aproape întotdeauna preferabil tăcerii totale. Fie că este vorba despre o relație personală sau despre una profesională, oferirea unei explicații demonstrează respect și reduce impactul emoțional al unei despărțiri sau al unui refuz. În contextul în care comunicarea digitală ocupă un loc central în viața oamenilor, specialistul avertizează că fenomenul ghosting-ului ar putea deveni și mai frecvent.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Turcia, foto Shutterstock jpg
3 plantele sistemul solar  jpg jpeg
Islanda, foto Shutterstock jpg
curier, foto shutterstock jpg
Portul Pireu (© Shutterstock)
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
Vecini zgomot casa dormitor FOTO Shutterstock jpg
Mugurel Surupăceanu jpeg
image
image