Linga Purana, uluitoarea profeție de acum 4000 de ani despre zilele noastre și decăderea rasei umane
În cultura indiană, Puranele sunt texte antice sanscrite care combină mitologie, cosmologie, istorie și profeții. Ele vorbesc despre ciclurile de timp (Yuga) și despre modul în care umanitatea se degradează în timpul ciclului vieții, denumit Kali Yuga și despre care se spune că este cel din epoca actuală. Acest ciclu este caracterizat de: decădere morală și spirituală, apariția ignoranței și a egoismului, distrugerea echilibrului natural.
Profeția despre decăderea rasei umane
Linga Purana este unul dintre cele optsprezece Mahapurane, texte fundamentale ale hinduismului, dedicate în principal venerării zeului Shiva sub forma simbolică a lingamului.

Acest text sacru, compus probabil între secolele V și X e.n., cuprinde aproximativ 11.000 de versuri și abordează diverse subiecte, inclusiv mitologia, cosmologia, ritualurile și practicile spirituale legate de cultul lui Shiva.
Kali Yuga, în hinduism, este a patra, cea mai scurtă și cea mai rea dintre cele patru yugas (epoci ale lumii), caracterizată de către înțelepții orientali, prin ignoranța și întunericul spiritual al umanității.
Se crede că este epoca actuală, care este plină de conflicte și păcate.
„În prezent, din ceea ce afirmă specialiștii, umanitatea trece prin Kali Yuga, considerată diametral opusă Epocii de Aur. Toate valorile trecute sunt, în prezent, răsturnate sau, cu alte cuvinte, valorizate pornind de la material către spiritual”, explică un profesorul de yoga Dana Tupa.
„Cu mii de ani în urmă, valorile spirituale se aflau pe primul loc, iar cele materiale pe ultimul. Acest mecanism se poate observa și în manifestările oamenilor de aproape 2.000 de ani încoace, când lupta pentru material a fost acerbă, iar nevoile pentru evoluția spirituală a oamenilor au fost, cu mici excepții, aproape inexistente.
Noi reacționăm la energiile cosmice, exact în același mod în care starea noastră de spirit este influențată de stările vremii. Partea bună este că putem construi mici insulițe de bunăstare și în această Epocă a Fierului, iar Epoca Renascentistă sau La Belle Époque sunt câteva exemple din istoria recentă a umanității”, declară profesorul de yoga Dana Țupa.
Linga Purana este un text sacru yoghin de acum 4000 de ani, care descrie cu acuratețe societatea în care trăim.
Practic, acesta transmite că viața „în lumea oamenilor va deveni grea”.
Textul integral despre decăderea umană
Textul a fost scris cu multe mii de ani înainte ca evenimentele consemnate să aibă loc de Sri Vyasa despre care se spune că avea puterea să prezică cu exactitate evenimentele din timpurile moderne.
Cercetătorii moderni resping conținutul din acest text Purana pe motiv că informațiile sale sunt prea exacte.
„Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte o alarmantă creştere.
Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili.
Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume.
Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate.
Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne.
Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al „castelor“, o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială.
Necinstea va căpăta o răspîndire fără precedent, la toate nivelele.
Hoţii vor deveni lideri.
Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute.
Proştii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi.
Oamenii „drepţi“, de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică.
În pieţe se va vinde mâncare gata preparată.
Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa.
Vor fi mai multe femei decît bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru.
Se vor răspîndi, pretutindeni, bolile de stomac.
Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune.
Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cu fanatismul.
Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pîntecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi.
Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.
Discernământul se va şubrezi, instituţia respectului va intra în derivă. Vor câştiga teren neruşinarea, călcarea cuvântului dat, invidia.
Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împânzi totul.
Hoţii vor deveni regi, regii vor fi hoţi.
Oameni fără valoare care au atins o oarecare cunoaştere (fără a avea virtuţile necesare pentru a o şi pune în practică) vor fi onoraţi ca înţelepţi.
Oameni care nu posedă virtuţile de luptător vor deveni regi.
Savanţii vor fi în slujba oamenilor mediocri, vanitoşi şi plini de ură.
Preoţii se vor înjosi, vânzând sacramente.”