Mirosul pe care țânțarii nu-l suportă. Cum îi ții la distanță pe timp de vară

Pe măsură ce înaintăm în vară, o problemă de care ne vom lovi cu toții este prezența tot mai supărătoare a țânțarilor.

Țânțarii pot fi ținuți ușor la distanță
Țânțarii pot fi ținuți ușor la distanță

O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja înaintăm tot mai mult în vară, iar acest lucru se face resimțit și în temperaturile din termometre. Din păcate, odată cu vremea caldă încep să își facă apariția și nenumăratele insecte care ne vor da bătăi de cap și, în anumite cazuri, ne pot provoca chiar și probleme de sănătate.

În aceste condiții devine foarte important să știm precis cum putem ține la distanță acești vizitatori nepoftiți, care își pot face apariția în casele noastre în orice moment. Din fericire, cel puțin atunci când vine vorba despre țânțari, există o metodă simplă și naturală care îi poate ține la distanță! Și nici nu va trebui să cheltuiți mulți bani pentru a o pune în practică!

Cum puteți ține țânțarii la distanță

Practic, tot ce trebuie să faceți este să aveți la îndemână câteva ingrediente simple. Primul dintre acestea este apa. Cam 100 ml ar trebui să fie suficientă pentru a pregăti o soluție utilă împotriva țânțarilor. Apoi, vă mai trebuie și un vârf de cuțit de sare, care va fi amestecat în apă.

Iar, nu în ultimul rând, trebuie să cumpărați un ulei esențial. Nu contează ce fel de ulei folosiți, așa că puteți alege o variantă care să aibă un miros cât mai plăcut pentru gusturile voastre. Apoi, după ce aveți toate aceste ingrediente, ele trebuie amestecate foarte bine.

Metoda este naturală și ieftină

Trebuie să știți că va fi necesar să folosiți cam 30 de picături de ulei esențial la 100 ml de apă. După ce ați amestecat totul, soluția trebuie turnată într-o sticlă cu pulverizator, iar apoi puteți administra această soluție pe haine și pe piele.

Țânțarii nu vor suporta mirosul, așa că, în timp, nu se vor mai apropia de voi. Însă, trebuie să știți că protecția durează numai două ore, iar apoi trebuie să o aplicați din nou.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alegeri importante în România, Polonia și Portugalia FOTO Shutterstock jpg
pisica pepper jpg
Plajă la Eforie Nord FOTO Shutterstock
plasa geam istock jpg
gradinarit jpg
bega jpg
croissant
Dr  Vlad Ciurea, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net