O termocentrală celebră s-a transformat complet. Cum arată acum „Steaua de pe Mureș”. FOTO
La trei ani de la privatizarea Termocentralei Mintia, odinioară unul dintre giganții energetici ai României, „Steaua de pe Mureș” trece printr-o metamorfoză spectaculoasă.

Dintr-un simbol al industriei pe cărbune și al poluării care a marcat regiunea Hunedoarei timp de cinci decenii, complexul energetic se transformă într-o centrală modernă, bazată pe gaz și pregătită pentru tranziția către hidrogen.
Ultimii aproape 700 de angajați ai termocentralei au fost disponibilizați în vara lui 2021, când unitatea a fost închisă definitiv. În cei 50 de ani de activitate, centrala de pe malul Mureșului a ars peste 117 milioane de tone de cărbune și a livrat peste 200 TWh de energie, dar a lăsat în urmă și o moștenire grea: poluare masivă, haldine de cenușă și aer îmbâcsit în zona Devei.
Construită în anii ’70, Mintia a fost văzută ca un „colos” al energiei pe huilă, alături de termocentrala Paroșeni, acoperind până la 12% din necesarul energetic al României în perioada comunistă. Dar lipsa constantă de materii prime, costurile ridicate și incapacitatea de modernizare au dus la declinul ei.
Vânzarea și renașterea
În august 2022, statul a vândut centrala, prin lichidator, cu 91 de milioane de euro. Noul proprietar, Mass Global Energy Rom, a promis o investiție record – 1,4 miliarde de euro – pentru a reconstrui Mintia într-o centrală pe gaz, cu o capacitate instalată de peste 1,7 GW, cea mai mare din Europa într-un singur amplasament.
Noua termocentrală va funcționa cu tehnologie Siemens de ultimă generație: două turbine cu gaz clasa H, o turbină cu abur și trei generatoare SGen5-3000W, toate pregătite pentru a fi adaptate la viitorul combustibilului pe bază de hidrogen.











În doar trei ani, fața termocentralei s-a schimbat radical. Au rămas în picioare clădirea principală, cele două turnuri uriașe de răcire și cele trei coșuri de fum de peste 200 de metri, repere vizibile din toată zona. Dar gospodăria de cărbune, depozitele de păcură și instalațiile vechi au fost demolate pe o suprafață de 10 hectare.
În locul lor se ridică acum construcțiile noii centrale pe gaz, care va ocupa 7,5 hectare. Șantierul este în plină desfășurare, iar potrivit planurilor, primele turbine – de aproape 600 MW fiecare – ar trebui să fie gata la finalul lui 2025 și începutul lui 2026. În iulie 2026, întreaga capacitate de 1.734 MW ar putea fi în funcțiune.
Conducta de gaz care va alimenta centrala
În paralel, Transgaz construiește o conductă strategică de 60 km, pe traseul Sântămăria Orlea – Mintia, care va conecta noua centrală la magistrala BRUA. Investiția de 60 de milioane de euro este finanțată de Ministerul Energiei și se află într-un stadiu avansat, multe segmente fiind deja montate și îngropate.
Dacă în trecut Mintia era una dintre cele mai mari surse de poluare din Transilvania, astăzi proiectul este văzut ca un pas important în tranziția energetică a României.
Noua centrală pe gaz va emite mai puțin dioxid de carbon decât vechiul colos pe huilă și va fi pregătită pentru tehnologiile viitorului, bazate pe hidrogen. În plus, investiția ar urma să creeze circa 700 de locuri de muncă, redând regiunii o parte din vitalitatea pierdută.



































