Povestea fascinantă a celei mai enigmatice femei din istoria României. A fost prințesă și apoi iubita celui mai mare muzician român
Maruca, un nume faimos în urmă cu un secol, a fost o prințesă fără să fie din naștere, soția celui mai mare muzician român, femeie frumoasă, inteligentă, dar perfect iresponsabilă.
Într-un cuvânt, una dintre cele mai enigmatice figuri ale veacului al XX-lea. Despre încurcatele ițe ale vieții Marucăi vom vorbi în continuare — să le descoperim, atât cât se lasă ele descoperite, împreună.
Origini și familie
Născută pe 18 iulie 1879, Maruca Rosetti-Tescanu provenea din două vechi familii boierești moldovene: Rosetti și Jora.
Familia Rosetti, cu origini italiene, se stabilise în Moldova cu două secole în urmă și a dat și doi domnitori ai acestei țări. Ramurile familiei se identificau după locul moșiei: Roznovanu, Solești, Tescanu și altele.
Printre personalitățile aduse României de aceste familii se numără C.A. Rosetti, Elena Cuza (născută Rosetti), generalul Radu R. Rosetti, lingvistul Alexandru Rosetti și chiar cantautorul Evandro Rosetti.
Tatăl Marucăi, Dumitru Rosetti (1852-1897), a fost un om învățat, absolvent al Facultății de Drept din Lausanne, traducător al operelor filosofului Vasile Conta în franceză.
S-a căsătorit cu Alice Jora (1854-1937), nepoata lui Costache Negri și mătușa viitorului compozitor și dirijor Mihail Jora.
Alice Jora era „o femeie de mare cultură și cu personalitate marcantă, o figură impunătoare în societatea românească”, după cum remarca Constantin Argetoianu.
Familie, marcată de tragedii
Familia Marucăi a fost marcată de tragedii: sinuciderea tatălui ei în 1897, aceea a fratelui Constantin în 1933, tentativele Marucăi de a-și pune capăt vieții și lungile perioade de depresie ale surorii Nellie, care a sfârșit într-un sanatoriu din Elveția. Aceste umbre familiale aveau să se reflecte în comportamentul și viața Marucăi.
„Nu era ca celelalte femei. Era altfel!”, nota Ilie Kogălniceanu. Conform standardelor moderne, Maruca poate nu ar fi fost considerată frumoasă, dar „bella” — un termen francez care definește frumusețea împreună cu eleganța și distincția, scrie Historia.
Avea port de tête, un gât lung, umerii ușor căzuți, mâini frumoase și ochi mari, negri, care te priveau susținut. Regina Maria observa și ea aura specială care o înconjura.
Sub acest semn al „altfelului”, Maruca își va croi propriul drum în viață, fascinant și controversat.
Maruca Rosetti-Tescanu devine prințesa Cantacuzino
Tânăra Maruca se căsătorește cu Mihai Cantacuzino, fiul celebrului „Nababul”. Mariajul îi conferă titlul de prințesă și intrarea în lumea aristocrației românești, foarte apreciată de Maruca.
Cantacuzinii se mândreau cu originea lor bizantină și cu personalitățile pe care le-au dat României: stolnicul Constantin Cantacuzino, savantul Ioan Cantacuzino, arhitectul G.M. Cantacuzino sau actorul Șerban Cantacuzino.
Căsnicia părea solidă, cu doi copii — Alice (1899-1979) și Bâzu Constantin (1905-1958), viitorul mare pilot al României.
Totuși, relația dintre Mihai și sora Marucăi, Nellie, a zdruncinat iluzia armoniei. Maruca a ales să rămână formal soția lui Mihai, iar amândoi și-au urmat propriile libertăți sentimentale.
Întâlnirea cu George Enescu
Relația Marucăi cu George Enescu începe într-un moment de vulnerabilitate pentru amândoi: compozitorul își pierduse mama, iar Maruca se afla sub șocul trădării soțului ei.
Întâlnirea lor la Sinaia, la Castelul Peleș, este descrisă ca un eveniment cosmic, în care furtuna și trăsnetul par să marcheze intrarea unui „zeu sau demon” în viața Marucăi.
Inițial platonica, relația evoluează într-o pasiune intensă, devoalată de scrisorile lui Enescu, începute mereu cu „Mon adorée”. Maruca nu se lasă însă limitată, menținând simultan mai mulți amanți și manifestând o libertate amoroasă ieșită din comun.
Chiar și gesturile ei scandalos de lipsite de empatie, precum jocurile populare impuse soldaților răniți în timpul Primului Război Mondial, au șocat contemporanii și au provocat un imens scandal, rapid îngropat datorită influenței soțului său, ministrul Justiției.
