Povestea mireselor moarte dintr-o pădure celebră din România! Legenda care le dă fiori vizitatorilor

Se spune că Pădurea Trivale din Pitești este învăluită în trei povești terifiante. Unii cred cu tărie în ele, alții sunt sceptici și spun că sunt doar născociri. Sunt acestea adevărate sau sunt doar legende?

Legendele din Pădurea Trivale / Foto: Freepik
Legendele din Pădurea Trivale / Foto: Freepik

Mireasa decapitată din Pădurea Trivale

Se spune că Pădurea Trivale din Pitești era pe timpuri un falnic conac. Stăpânul acelui conac, un om înnebunit după bani și putere, avea o fată foarte frumoasă pe care plănuia să o căsătorească cu un moșneag foarte înstărit și cu foarte mulți bani.

Tânăra fecioară, care iubea însă un băiat sărman ce-i slujea tatăl, ar fi fugit cu alesul inimii sale chiar în ziua în care părintele îi stabilise nunta ce avea să-i crească averea. Turbat de furie, tatăl fetei i-a vânat pe tinerii îndrăgostiți și i-a descoperit adăpostindu-se printre copaci. Mai mult decât atât, şi-ar fi obligat fiica să asiste la uciderea în chinuri şi sânge a celui pe care fata îl iubea, apoi s-a dezlănţuit şi asupra copilei, pe care ar fi decapitat-o.

Curând l-a ajuns moartea pe bătrânul tată, care la scurt timp s-a îmbolnăvit după coşmarurile cu fiica sa fără cap îmbrăcată în rochie de mireasă. Aceasta s-ar mai fi arătat de câteva ori, de-a lungul timpului, în apropierea unei vechi case părăsite din Pădurea Trivale, demolată în urmă cu doar câţiva ani, despre care se spune că fi fost conacul tatălui său avar.

Ritualuri sataniste

Clădirea demolată de unde a luat naștere sângeroasa legendă a apărut de mai multe ori în presa locală, de aceea, curând, ar fi devenit un loc necurat și un punct de întâlnire pentru desfăşurarea unor ritualuri sataniste, potrivit Adevărul.ro. 

Mireasa sinucigașă

O altă legendă care învăluie locul este povestea miresei sinucigașe. Se spune că o tânără care urma să se căsătorească s-a sinucis în pădure, după ce iubitul ei a fost călcat de mașină chiar în ziua nunții. Mireasa s-ar fi arătat unui taximetrist. 

Halucinanta poveste spune că pasagera i-a fi lăsat taximetristului, în loc de bani, propria sa verighetă, rugându-l s-o aştepte. Bărbatul ar fi căzut însă într-un somn adânc din care s-ar fi trezit nu în Pădurea Trivale, ci în faţa unui bloc de locuinţe din cartierul cu acelaşi nume, de unde, in urmă cu 10 ani, plecase spre sinucidere o tânără mireasă care şi-a pierdut soţul chiar în ziua nunţii, într-un accident rutier.

Iar ca povestea să fie cu adevărat sinistră, nu doar că s-a trezit în alt loc, dar, întors la mașina lui după ce a inspectat blocul și a aflat istoria miresei sinucigaşe, ar fi găsit verigheta lăsată gaj de femeia dusă la adresa din pădure, pe un deget aflat în putrefacţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net