Prințesa italiană care își deschide palatul pentru turiști! Cât costă o cameră

Prințesa italiană care își deschide palatul pentru turiști! Cât costă o cameră

Prințesa Giacinta Ruspoli îi invită pe turiști să se cazeze în palatul familiei sale din centrul Romei. Avocată și jurnalistă la origine, ea se ocupă acum de administrarea proprietăților familiei, alături de mama sa, prințesa Maria Pia. Cele două vor să le ofere vizitatorilor ocazia de a descoperi cum arată viața într-o familie aristocratică italiană, chiar în interiorul reședinței lor.

Prințesa Giacinta Ruspoli locuiește în palatul Ruspoli Bonaparte
Prințesa Giacinta Ruspoli locuiește în palatul Ruspoli Bonaparte Foto: Instagram

Palatul Ruspoli Bonaparte datează din secolul al XVI-lea și se află chiar în centrul Romei, în zona comercială a orașului. Reședința are patru apartamente uriașe, decorate cu mobilier de epocă, tapiserii, fresce, candelabre și obiecte de artă.

Palatul Ruspoli Bonaparte
Palatul Ruspoli Bonaparte Foto: Booking.com

Prințesa Giacinta Ruspoli: „Ne place să fim printre oameni!” 

Oaspeții nu sunt întâmpinați doar de personalul hotelului, ci chiar de proprietarele aristocrate, care locuiesc în continuare acolo. Giacinta spune că familia se consideră mai degrabă responsabilă de palat decât proprietara lui.

Familia mea vrea să împărtășească tuturor această frumusețe cu care am fost înzestrați. Nu trăim închiși în castelul nostru, ne place să fim printre oameni și să deschidem ușile propriei noastre case”, a declarat prințesa, potrivit CNN.

O noapte în unul dintre cele patru apartamente începe de la aproximativ 400 de euro și include micul dejun și serviciile unui majordom. Camerele pot găzdui până la patru persoane, iar cele aflate la etajele superioare au dormitoare duble, verande panoramice și terase private cu vedere spre centrul istoric al Romei.

Așa arată unul dintre dormitoare
Așa arată unul dintre dormitoare Foto: Booking.com

Pentru cei care vor o experiență completă, întreaga reședință poate fi închiriată cu minimum 4.000 de euro pe noapte. Interiorul pare desprins dintr-un film despre aristocrația italiană. Palatul are tavane casetate decorate cu auriu, fresce, podele din parchet, portrete ale strămoșilor, oglinzi ornamentate și candelabre uriașe din cristal.

Paturile sunt acoperite cu baldachine mov și verzi, iar în camere se găsesc canapele luxoase și statui din lemn transformate în lămpi.

Unele mese sunt realizate din lemn prețios și pietre precum onixul negru și malachitul verde. Povestea familiei este însă cel puțin la fel de spectaculoasă ca palatul. Numele Ruspoli are rădăcini în Evul Mediu, iar familia are legături de rudenie cu 15 papi, printre care Ioan al XII-lea, Benedict al VIII-lea și Inocențiu al III-lea.

Zona de relaxare
Zona de relaxare Foto: Booking.com

Familia are și o sfântă în arborele genealogic: Giacinta Marescotti, care a fost canonizată în 1807. Palatul are și o legătură cu familia Bonaparte. În anii 1820, aici a crescut Napoleon al III-lea, nepotul lui Napoleon Bonaparte, împreună cu mama sa, Hortense de Beauharnais, fostă regină a Olandei.

În reședință se află și astăzi opere de artă comandate de aceasta. Familia deține și Castello Ruspoli, aflat în Cerveteri, la aproximativ 50 de kilometri de Roma. Fost domeniu de vânătoare, castelul din secolul al XVI-lea este transformat într-un hotel de tip boutique cu 10 apartamente.

Până la deschiderea oficială, turiștii cazați în Roma pot vizita proprietatea și pot lua cina acolo. Castelul găzduiește deja nunți, aniversări, petreceri și chiar filmări. De pe terasa sa cu două niveluri, oaspeții pot admira piața localității și peisajul din jur.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bani
mancare avion istock jpg
creier unsplash jpg
Donald Trump
vant ploi jpg
crima otopeni jpg
Inteligenta artificiala - holograma - robot - discutie FOTO Shutterstock
inaltarea sfintei cruci jpg
image
image