Profeția care produce îngrijorare la nivel mondial. Futurologul care a prezis Inteligența Artificială „lovește din nou”

Ultima actualizare:

Piața muncii va cunoaște o schimbare dramatică în următoarea perioadă, o spune futurologul Martin Ford, cunoscut la nivel global pentru predicțiile sale în domeniu tehnologic și care a lansat avertismente serioase privind impactul imens al A.I. asupra muncii și societății. El spune că temerile sunt cât se poate de serioase și atrage atenția asupra unor consecințe profunde.

Sute de protestanți germani au participat la o slujbă religioasă din Bavaria ținută de Inteligența Artificială FOTO Profimedia jpg

Suntem martorii apariției mașinilor capabile să gândească, să ia decizii, să învețe și să se adapteze singure. Este Inteligența Artificială despre care experții o văd ca pe o amenințare la aderesa omenirii, atâta vreme cât există riscul real ca aceste mașinării să devină mai inteligente decât oamenii.

„Nu putem prezice cu exactitate cum va arăta viitorul, dar ceva este sigur: A.I. va deveni omniprezentă în viața de zi cu zi, asemenea curentului electric”, susține expertul Ford.

Omul își pierde din valoare

Evoluția tehnologiei are un impact major asupra pieței muncii. De-a lungul anilor, productivitatea a crescut semnificativ, dar salariile muncitorilor nu au urmat aceeași tendință. Acest fenomen, așa-numitul „decuplaj”, este o problemă socială și poate adânci inegalitățile într-o lume dominată de A.I.

Automatizarea nu va afecta doar muncitorii necalificați, ci și ocupații care implică repetiție, inclusiv în rândul specialiștilor „gulerelor albe”. Un exemplu relevant este cel al contabililor, al căror număr a scăzut semnificativ în corporațiile americane, din cauza utilizării A.I. în această domeniu.

A.I. va reconfigura piața muncii, dar acest lucru nu este tot. Profeția lui Ford vorbește depre provocări majore care vor veni odată cu dezvoltarea tehnologiei bazată pe Inteligența Artificială.

Manipularea informațiilor: Fake news-ul și deep fake-urile reprezintă o amenințare pentru societate. Capacitatea A.I. de a crea și disemina informații false poate duce la tulburări sociale și politice, afectând democrația și încrederea în informație.

„Prejudecata” algoritmilor: A.I. ia decizii importante pentru viața oamenilor, cum ar fi selecția CV-urilor pentru locuri de muncă. Dacă algoritmii se bazează pe modele anterioare care au perpetuat discriminarea, acestea pot perpetua inegalitățile sociale și de gen.

Armele autonome: Utilizarea armelor autonome ridică probleme etice și de securitate. Riscăm ca aceste tehnologii să cadă în mâinile teroriștilor sau să declanșeze conflicte letale în masă.

Încălcarea intimității: Sistemele de monitorizare generală, cum ar fi cel din China, ridică probleme privind confidențialitatea și libertatea individului.

Superinteligența: Momentul în care A.I. va depăși capacitatea intelectuală a omului creează îngrijorări legate de controlul și etica în utilizarea acestei tehnologii.

Există un consens că A.I. va atinge într-o zi superinteligența, însă momentul exact rămâne subiect de dezbatere. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
Iosif Stalin citind ziarul (© Wikimedia Commons)
Întâlnire între Ion Antonescu și Adolf Hitler la Munchen, 1941 FOTO Profimedia jpg
Carlo Acutis 1, foto Facebook jpg
kaufland jpg
mona von bismarck colaj captura video jpg
index webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net