Scandal din cauza parcării pe „locul șefilor” la SNSPA. Un profesor, apostrofat de o decană. „Am crezut că glumește”

Un loc de parcare din curtea SNSPA a devenit motivul unei dispute între doi profesori ai instituției. Cătălin Augustin Stoica susține că o colegă, decană la o altă facultate, i-a cerut să nu mai parcheze pe locul cu numărul 43, despre care i-ar fi spus că este „locul ei”. Situația l-a surprins cu atât mai mult cu cât, potrivit profesorului, parcarea era aproape goală.

Un profesor, apostrofat de o decană într-o parcare goală / foto: Pexels

Cătălin Stoica a povestit întâmplarea luni, 27 iulie, într-o postare pe Facebook intitulată „LOCUL 43 DIN PARCAREA SNSPA”. Incidentul ar fi avut loc cu câteva zile înainte, după ce profesorul și-a lăsat mașina pe unul dintre locurile din curtea instituției.

Locul 43, motiv de dispută în parcarea SNSPA

Profesorul spune că anumite locuri din parcare sunt uneori blocate cu ajutorul unor conuri și ar fi considerate, în mod informal, rezervate persoanelor cu funcții de conducere. Acesta susține însă că angajaților nu le-ar fi fost comunicată existența unei repartizări oficiale.

„Universitatea este, formal, o comunitate de egali. Egalitatea aceasta funcționează impecabil în regulamente, în discursurile festive și în rapoartele de autoevaluare. În parcare, lucrurile sunt ceva mai precise. Săptămâna trecută am parcat de dimineață la facultate pe pe locul 43. E unul dintre locurile pe care paznicii mai așază conuri, fiindcă, se pare, sunt «ale șefilor». Locurile au fost numerotate recent, fără ca angajaților să le fi fost comunicată vreo decizie de repartizare, vreun criteriu sau vreun regulament. În ziua respectivă nu era nici un con”, spune profesorul.

Discuția cu colega sa ar fi avut loc în momentul în care Cătălin Stoica pleca de la facultate. Profesorul susține că își scosese deja mașina de pe locul 43 atunci când s-a întâlnit cu aceasta.

„Pe la 15:15 am plecat. Ieșisem deja cu spatele de pe locul 43 și mă îndreptam cu mașina spre ieșire. Din sens opus venea o colegă, decană la altă facultate. Când am ajuns în dreptul ei, mi-a făcut semn să opresc, a coborât geamul și mi-a spus să nu mai parchez acolo. Locul 43 era, mi-a explicat, «locul ei». Precizez: eu eliberasem deja locul, ea atunci venea, iar întreaga zonă destinată șefilor era goală. Nu relativ goală. Nu «se mai găsea câte ceva». Goală-goală”, afirmă acesta.

„Am crezut că glumește. Nu glumea”

Inițial, profesorul a crezut că observația colegei sale este o glumă. Potrivit relatării sale, decana i-ar fi explicat însă că, dacă locul 43 este ocupat, ea trebuie să parcheze pe un alt loc.

„Am crezut că glumește. Nu glumea. Dacă eu parchez pe locul 43, mi-a explicat, ea trebuie să parcheze pe locul altcuiva. Problema nu era, așadar, lipsa locurilor de parcare. Putea parca lângă locul 43, în fața lui, în spatele lui sau aproape oriunde în jur. Problema era că ar fi trebuit să parcheze pe un loc care nu exprima suficient de exact poziția ocupată în organizație”, spune Cătălin Stoica.

Pornind de la acest episod, profesorul a făcut o analiză a privilegiilor și a simbolurilor prin care ierarhiile dintr-o instituție pot fi evidențiate inclusiv în situații aparent banale.

„Erving Goffman observa că simbolurile de status nu ne spun mai nimic despre cât de bine își îndeplinește cineva atribuțiile sau cât de competent e. Simbolurile de status ne spun ce poziție ocupă și, mai ales, cum trebuie să ne purtăm cu persoana respectivă. Locul 43 reprezintă, prin urmare, mai mult decât niște niște linii trasate pe asfalt. Locul ăla e parte a unui sistem de clasificare socială și reafirmare simbolică a ierarhiei formale”, explică acesta.

Ce spune profesorul despre conurile din parcare

Cătălin Stoica a vorbit și despre conurile pe care paznicii le-ar așeza pe anumite locuri. În opinia sa, acestea ajung să transmită celorlalți angajați cine are prioritate în parcare.

„Conul pus de paznic -- care a învățat cum stau lucrurile, cine e șef și cine e plebeu -- are și el o funcție precisă. Nu împiedică doar parcarea în general ci îi informează pe ceilalți cine are prioritate, «persoanele» a căror sosire trebuie anticipată și care nu trebuie expuse experienței degradante de a căuta un alt loc liber, din multele existente”, susține profesorul.

Acesta face o diferență între locurile atribuite în mod oficial și situația unei parcări comune în care, potrivit lui, angajaților nu le-a fost comunicată o repartizare.

„În cazul parcărilor de reședință, plătite și atribuite oficial, propoziția «acesta este locul meu» are oarecum, în anumite limite, un sens administrativ limpede. Într-o parcare comună a unei instituții, fără o repartizare cunoscută formal, ea are mai ales un sens social: acesta este rangul meu și mă aștept ca voi să-l recunoașteți”, spune acesta.

Profesorul consideră că repetarea unor astfel de obiceiuri poate transforma o regulă informală într-una pe care oamenii ajung să o respecte ca și cum ar fi oficială.

„O pretenție ajunge să funcționeze ca un drept «real» atunci când este naturalizată prin practică: locul este marcat, paznicii îl păzesc, colegii îl evită, iar repetarea îi conferă forța unei reguli, deși nimeni nu poate indica decizia formală care a instituit-o”, explică profesorul SNSPA.

„Unii egali au loc numerotat”

Pentru Cătălin Stoica, miza nu este valoarea unui loc de parcare, ci mesajul pe care existența unor asemenea privilegii îl poate transmite în interiorul unei instituții.

„Nu valoarea materială a privilegiilor este esențială. Un loc de parcare nu costă mare lucru. Nici câteva minute petrecute căutând un alt loc de parcare într-o curte nu mare și – în ziua aia – goală. Nu e ca și cum decanii, rectorii sau șefii de la administrativ se grăbesc să intre în operație și orice secundă contează.

Important este mesajul transmis zilnic: funcția nu îți oferă numai bani, atribuții și responsabilități. Îți poate oferi teritoriu și capacitatea de a transforma o preferință personală (să zicem «nu pot parca decât virând la dreapta, cu fața, și aproape de intrarea în clădire») într-o regulă de altfel informală dar pe care ceilalți trebuie să o cunoască și să o respecte”, adaugă acesta.

Profesorul și-a încheiat relatarea într-o notă ironică, revenind la ideea egalității în mediul universitar.

„Universitatea rămâne, bineînțeles, o comunitate de egali. Doar că unii egali au loc numerotat, con, birou separat și alte mici privilegii informale aferente funcției.

Celor care se îmbată cu titlurile și ajung să confunde funcția vremelnică cu propria lor statură le-aș aminti o vorbă a dramaturgului american Wilson Minzer: Poartă-te frumos cu oamenii atunci când urci în ierarhia socială. S-ar putea să-i întâlnești din nou când cobori”, încheie profesorul.

Cătălin Augustin Stoica este profesor universitar doctor abilitat la Catedra de Sociologie a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA. Printre disciplinele pe care le predă se numără metodologia cercetării sociale, stratificarea și inegalitățile, mobilitatea socială, antropologia economică și teoria socială.

Un loc de parcare a dus la bătaie în Pitești

De altfel, un loc de parcare a provocat, în urmă cu aproximativ o lună, un conflict mult mai grav pe o stradă din Pitești. O ceartă între mai multe persoane a degenerat într-o agresiune, iar un bărbat de 34 de ani a fost ulterior reținut de polițiști.

Incidentul a avut loc pe 25 iunie, în jurul orei 17:00. Potrivit polițiștilor, totul ar fi pornit de la o neînțelegere privind parcarea unor autoturisme. Un tânăr de 21 de ani și un bărbat de 58 de ani ar fi început să se certe, iar situația a escaladat după ce fiul celui din urmă ar fi intervenit și l-ar fi lovit pe tânăr.

În urma agresiunii, victima a avut nevoie de 11-12 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal. În urma cercetărilor, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul de 34 de ani.