Singura biserică din România construită la o adâncime de 240 de metri sub pământ. Este unică în Europa
Biserica unică nu numai în România, ci și în Europa. Este situată la 240 de metri sub pământ și este vizitată de un număr mare de turiști în fiecare an. Materialul din care este realizată este unul special și a fost nevoie de multă muncă pentru ridicarea ei.

Multe locuri din România sunt speciale datorită frumuseții lor. Un astfel de loc este o biserică, care este unică în România și în întreaga Europă, prin faptul că este situată la 240 de metri sub pământ și este sculptată din sare. Ea a fost construită într-o salină.
Biserica în cauză poartă hramul Sfintei Varvara și se găsește în regiunea Moldovei, din orașul Târgu Ocna, județul Bacău. Biserica Sfânta Varvara este o adevărată oază de liniște pentru cei care îi trec pragul. Atrage oameni care vin să se roage și sunt fascinați de sculpturile sale și de aerul curat. Se spune că Sfânta Varvara este ocrotitoarea minerilor, motiv pentru care biserica poartă numele de Sfânta Varvara.
De fapt, se spune că oamenii care lucrau în minele de sare au venit cu ideea de a construi biserica. Sculptarea acestei atracții turistice a durat câteva luni, de la 14 aprilie 1992 până la 3 decembrie 1992. Icoanele din interior datează din secolul al XX-lea, mai exact din 1924, iar aici se țin slujbe regulate, așa cum se obișnuiește în toate bisericile.
Biserica Sfânta Varvara, unică în Europa
„În primii ani nu se făceau slujbe cu regularitate în biserică, ci doar de hram sau uneori la sărbătorile mari. Din 3 decembrie 2016 a fost numit preot pe seama bisericii părintele Elisei Roncea, care a aşezat rânduielile bisericeşti ca în oricare altă biserică de parohie, astfel că atât turiştii, cât şi credincioşi din zonă vin la Sfânta Liturghie sau la celelalte slujbe săvârşite în ea.
În fiecare sâmbătă și duminică se săvârșește Sfânta Liturghie, precum și în sărbători. Miercurea sau vinerea se săvârșeste Taina Sf. Maslu și slujba Aghiezmei. O bucurie deosebită a fost trăită atât de mineri, cât şi de clericii şi credincioşii de pe pitoreasca vale a Trotuşului în 2017, când s-a marcat împlinirea a 25 de ani de existenţă a bisericii. Atunci, locaşul a primit un dar de mare preţ, respectiv o părticică din moaştele Sfintei Varvara, prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Agafangel, Mitropolit de Odessa”, apare pe site-ul oficial al Salinei Târgu Ocna.
La sfârșitul anului trecut, un incident îngrijorător a avut loc la Salina Târgu Ocna din județul Bacău, unde blocuri mari de sare, de zeci de kilograme, s-au desprins din tavan și au căzut pe traseul destinat turiștilor. Deși bolovanii au fost extrem de aproape de a provoca o tragedie, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.