Fraţii Dolănescu au pierdut un imobil lăsat moştenire de tatăl lor

Fraţii Dolănescu au pierdut un imobil lăsat moştenire de tatăl lor

Ultima actualizare:

    Fraţii Dolănescu
Fraţii Dolănescu

Dragoş şi Ionuţ Dolănescu au pierdut o proprietate care i-a aparţinut regretatului artist Ion Dolănescu.

Florea Cotigă a intentat în anul 2008 un proces fraţilor Dolănescu, prin care urma să se stabilească cine este proprietarul de drept al clădirii ce i-a aparţinut lui Ion Dolănescu.

Acesta a câştiga imobilul în instanţă, iar la ultima înfăţişare la judecată fraţii Dolănescu nu s-au prezentat, lăsând totul în mâna avocaţilor lor.

Pe de altă parte, procesul de partaj al averii în care sunt implicaţi fraţii Dolănescu va continua şi luna viitoare din cauza faptului că nici până la această dată nu s-au depus la dosar expertizele privind drepturile de autor ale regretatului Ion Dolănescu, scrie ziarul Ring."În cazul în care, în mod nejustificat, nu se vor depune actele necesare, judecătorii amendează experţii şi există posibilitatea ca ei să fie înlocuiţi, ceea ce ar putea să ducă la prelungirea acestui dosar", a declarat avocatul Cristian Gheorghiţă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cauciucuri jpg
walt wizard statuie papa profimedia jpg
islanda spaniol1 jpeg
valentina si vlad jpg
avion freepik jpg
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
costa cruises  jpeg
loto istock jpg
image
image