Galaţi: În moarte clinică după ce i-a căzut în cap o bucată de tencuială
Accidentul s-a produs la unul dintre căminele Liceului Metalurgic din Galaţi, unde locuiesc câteva zeci de chiriaşi printre care şi aceasta. Impactul a fost atât de puternic încât victima a intrat pe loc în stop cardio respirator. Un echipaj al Ambulanţei, venit la faţa locului, a resuscitat-o, a transportat-o la spital, dar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.
"Femeia mergea pe lângă bloc când i-a căzut în cap o bucată de tencuială. Lovitura i-a provocat un traumatism cranio-cerebral foarte grav. Echipajul de pe ambulanţă a găsit-o în stop cardio respirator. A fost transportată la spitalul de urgenţă", spune Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Victima a fost imediat băgată în sala de operaţie, iar în momentul de faţă se află în moarte clinică.
Poliţia a demarat o anchetă la faţa locului pentru a determina împrejurările în care s-a produs accidentul. "Facem cercetări pentru a stabili cauzele accidentului şi vinovaţii. În funcţie de starea femeii şi de rezultatul anchetei vom lua măsurile ce se impun", spune Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.