A murit sportiva incendiată de iubit într-o criză de gelozie. Atleta era cu copiii în momentul atacului

Ultima actualizare:

Atleta ugandeză Rebecca Cheptegei, care a participat la maratonul feminin de la Jocurile Olimpice de la Paris, a murit în spitalul din Kenya, a informat joi centrul medical, citat de EFE. Sportiva a fost victima unui atac cumplit care a șocat lumea. Iubitul ei a stropit-o cu benzină, apoi a incendiat-o. Medicii au făcut eforturi uriașe să o salveze.

„Toate organele i-au cedat”

rebecca cheptegei facebook jpg

Echipa medicală care a îngrijit-o pe sportiva Rebecca Cheptegei a anunțat vestea tragică.

Din păcate, am pierdut-o după ce toate organele i-au cedat în cursul nopţii trecute”, a declarat dr. Owen Menach, director interimar al Spitalului Universitar Moi din Eldoret, vestul Kenyei, citat de presa locală.

Federaţia de atletism din Uganda (UAF) a confirmat la rândul ei decesul sportivei în vârstă de 33 de ani.

Suntem profund întristaţi să anunţăm decesul sportivei noastre, Rebecca Cheptegei, în această dimineaţă, care a fost în mod tragic victimă a violenţei domestice. Ca federaţie, condamnăm astfel de acte şi cerem dreptate. Fie ca sufletul ei să se odihnească în pace", a precizat UAF într-un comunicat, citează Agerpres.

Sportiva a fost atacată în prezența copiilor

Tragedia s-a petrecut duminica trecută în districtul kenyan Trans Nzoia (vest). După atac, sportiva a fost transportată de urgență la spitalul din Eldoret în stare deosebit de gravă, cu arsuri pe 80% din corp.

Presupusul atacator, Dickson Ndiema Marangach, a suferit şi el arsuri grave pe 30% din corp şi este internat la acelaşi spital.

Duminică, Marangach s-a strecurat in casa lui Cheptegei cu un bidon de cinci litri plin cu benzină, potrivit poliţiei.

Atleta plecase la biserică cu copiii ei şi, când s-a întors, bărbatul a aruncat combustibil pe ea şi i-a dat foc.

Părinţii sportivei, Joseph Cheptegei şi Agnes Ndiema, au indicat că fiica lor, rezidentă în Uganda, a cumpărat teren în districtul kenyan şi şi-a construit o casă în care locuia pe durata antrenamentelor sale.

Guvernul kenyan anunţase miercuri că intenţionează să o transfere pe sportivă la Nairobi pentru a primi tratament medical de specialitate, având în vedere starea ei critică.

Rebecca Cheptegei a participat la maratonul feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, unde a terminat pe locul 44.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
televizor istock jpg
blomst tesla 1738969 jpg
668120447 2779698109061520 51836139341681173 n jpg
goranh stop adult suicide 3790894 jpg
ou faberge shutterstock
Chisinau  Sursa Primaria Chisinau (4) jpg
carne stricata istock jpg
alte bijuterii (1) jpg
image
image