Ai grijă unde călătorești în weekend! O mare companie aeriană anulează 800 de zboruri

Ultima actualizare:

O mare companie aeriană din Europa a anunțat că anulează 800 de zboruri. Acest lucru va complica lucrurile pentru cei care urmau să călătorească în acest weekend. Compania germană Lufthansa a luat această decize radicală, după ce sindicatul piloților a anunțat o grevă de o zi, relatează Reuters.

Ai grijă unde călătorești în weekend
Ai grijă unde călătorești în weekend

Trebuie menționat că cele 800 de zboruri vor afecta probabil 130.000 de pasageri, Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) a declarat că negocierile salariale au eșuat și că piloții Lufthansa vor organiza o grevă de 24 de ore, începând cu noaptea de joi spre vineri, de la miezul nopții. Vor fi afectate atât serviciile de pasageri, cât și cele de marfă.

Te-ar putea interesa și: Cum să călătorești prin Europa cu bani puțini. Cele mai eficiente trucuri

Compania Lufthansa anulează 800 de zboruri în acest weekend. „Sperăm să ne întoarcem la negocieri cât mai curând posibil”

Pentru cei care urmau să zboare cu această companie trebuie precizat că anularea zborurilor va afecta aeroporturile din Frankfurt și Munchen.

Sindicatul VC cere o creștere salarială de 5,5% în acest an pentru cei peste 5.000 de piloți, dar și compensații automate pentru inflație.

Vezi și: Wizz Air oferă 100.000 de bilete gratuite. Cine va beneficia de călătorii fără costuri

„Sperăm să ne întoarcem la negocieri cât mai curând posibil. Cu toate acestea, nu putem suporta creșterile de costuri asociate cu cererile sindcatului VC", a declarat un purtător de cuvânt al Lufthansa.

Lufthansa anulat deja mii de zboruri în vara lui 2022

A fost o vară foarte agitată în aeroporturi, multe persoane fiind afectate de complicațiile apărute peste noapte. Grevele și lipsa de personal au forțat companiile aerienie să anuleze mii de zboruri.

Pentru Lufthansa, greva de vineri nu este prima din acest an. Compania s-a confruntat deja în acest an cu greve ale angajaților din domeniul securității și ale personalului de la sol din cauza salariilor.

Michael Niggemann, membru al consiliului de administrație al Lufthansa responsabil pentru resurse umane, a declarat că greva este de neînțeles și a apărat oferta "foarte bună și echilibrată din punct de vedere social" a companiei aeriene, conform Antena 3.  

Tototdată, oficiali de la Lufthansa au declarat că fac tot posibilul ca greva piloților să afecteze cât mai puțin călători. Totuși, reprezentanții companiei aeriene nu exclud anularea sau întârzieri în unele cazuri în weekend.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net