Atac sinucigaş la Kabul. Ţinta: forţele britanice

Ultima actualizare:

    Atacul de la Kabul s-a soldat cu cel puţin trei răniţiFoto: AFP
Atacul de la Kabul s-a soldat cu cel puţin trei răniţiFoto: AFP

Un atac sinucigaş a avut loc duminică dimineaţă (12 octombrie), la Kabul. Ţinta a fost un convoi al forţelor internaţionale, iar un vehicul blindat a fost răsturnat, iar cel puţin trei civili au fost răniţi, relatează Reuters.

Atentatul a fost revendicat de insurgenţii talibani, care luptă împotriva Guvernului de la Kabul, susţinut de forţele străine.

În imaginile difuzate de televiziuni, putea fi văzut un vehicul blindat dintr-un convoi britanic răsturnat, în timp ce forţele afgane au creat un perimetru de securitate pe strada din cartierul Joi Sheer.

"A fost un atentat sinucigaş împotriva unui convoi al forţelor străine, într-o parte aglomerată a oraşului, şi există victime", a declarat Najib Danish, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, notează mediafax.ro. 

Danish nu a precizat dacă s-au înregistrat victime în rândul forţelor străine, dar un comunicat al Ministerului de Interne a informat că trei civili au fost răniţi.

Coaliţia militară condusă de SUA la Kabul a confirmat că unul dintre convoaiele sale a fost vizat de o bombă. "Nu s-au raportat victime pentru moment", a declarat purtătorul de cuvânt, colonelul Brian Tribus.

Talibanii au afirmat că în atentat au fost ucişi mai mulţi soldaţi străini, dar gruparea exagerează adesea bilanţul atacurilor sale.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
telefon, foto shutterstock jpg
explozie sectorul 2 foto ISU jpeg
lire sterline, foto Shutterstock jpg
femeie bucatarie istock jpg
nuci verzi jpg
inundatii spania portugalia  jpg
Apeductul lui Valens. Gravură din secolul al XIX-lea (© Wellcome Collection gallery (2018-03-23) CC-BY-4.0)
palmarola isola X jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net