Bagajul de cabină ar putea deveni gratuit în avion. Parlamentul European vrea noi reguli pentru companiile aeriene

Parlamentul European vrea noi reguli în domeniul drepturilor pasagerilor. Iar primele măsuri vizate se referă la despăgubirile pentru întârzieri și bagaje de cală dar mai sunt și alte modificări în analiză. În acest timp, companiile aeriene vor dimpotrivă, să fie reduse penalizările financiare pe care trebuie să le plătească pentru întârzieri și chiar durata de la care acestea sunt calculate.

Bagaje de cabină în avion
Parlamentul European pregătește reguli unitare pentru bagajele de mână din avion. Foto: adevarul.ro

Ce schimbări propune Parlamentul European la călătoria cu avionul

În Parlamentul European, s-au făcut multe propuneri pentru acordarea mai multor gratuități călătorilor care folosesc transportul aerian. Câteva au fost selectate și se bucură de sprijinul majorităților reprezentanților șărilor membre UE.

Bagajul de cabină ar putea deveni gratuit la toate companiile aeriene, inclusiv la cele low-cost, care acum percep un tarif suplimentar, iar de asemenea călătorii ar putea să nu mai fie nevoiți să plătească tarife suplimentare pentru check-in sau pentru alegerea locurilor pentru copii.

„Toate companiile aeriene care operează pe teritoriul Uniunii Europene ar urma să fie obligate să acorde pasagerilor dreptul să urce în avion cu un bagaj de mici dimensiuni, un ghiozdan sau o geantă de laptop și, în plus, un al doilea bagaj de mână de maxim 100 cm și maxim 7 kg”, se arată în documentul votat de membrii Parlamentului European. 

Pentru a avea putere de lege, documentul trebuie aprobat și de reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Uniunii Europene.

Dispută pentru penalizările de întârziere

Drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul au devenit o temă amplă de dezbatere la nivel european iar acum disputa a ajuns în Parlamentul European. Instituția a reacționat la propunerile marilor companii aeriene făcute Consiliului Europei de a se modifica compensațiile pentru întârzierea zborurilor și perioada de așteptare pentur care acestea se acordă.

Consiliul UE și companiile aeriene vor că valoarea acestor compensații să scadă până la cel mult 500 de euro, iar ea să fie acordată doar dacă zborul are o întârziere mai mare de 4 sau chiar 6 ore. Parlamentul European își dorește păstrarea compensațiilor de până la 600 de euro dacă zborul are o întârziere mai mare de 3 ore.  



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dr  Mihail Pautov, foto Facebook jpg
Cori Gramescu, foto Shutterstock, arhiva jpg
615821090 1412183763612219 486367148111399660 n jpg
Sfantu Gheorghe, foto Shutterstock jpg
permis conducere pexels jpg
Bucuresti pixabay jpg
ger1 jpg
mostenire casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net