Care a fost primul mesaj al lui Kate Middleton după reluarea îndatoririlor oficiale

Care a fost primul mesaj al lui Kate Middleton după reluarea îndatoririlor oficiale

#Casa Regală a Marii Britanii

 Kate Middleton a declarat, recent, că oamenii trebuie să se comporte cu mai multă compasiune şi empatie, pentru a se crea o societate mai sănătoasă şi mai fericită. A fost primul ei mesaj după ce și-a reluat îndatoririle oficiale care au fost întrerupte pe timpul tratamentului împotriva cancerului.

Kate Middleton Foto: Profimedia
Kate Middleton Foto: Profimedia

Kate: „Trebuie să ne resetăm, restabilim şi reechilibrăm'' 

Mesajul a venit la scurt timp după reluarea îndatoririlor oficiale întrerupte pe timpul tratamentului împotriva cancerului, informează Reuters. Într-un cuvânt înainte al unui raport lansat duminică de Fundaţia regală pentru copilărie timpurie, fondată de prinţesă în 2021, Kate a spus că, pentru a găsi soluţii durabile ale unor probleme referitoare la sănătate mintală, adicţie şi abuz, „trebuie să ne resetăm, restabilim şi reechilibrăm''. 

„Acest lucru presupune să ne examinăm în profunzime pe noi înşine, precum şi comportamentele, emoţiile şi sentimentele noastre'', a spus Kate, soţia moştenitorului tronului britanic, prinţul William.

„Să devenim mult mai buni la a ne comporta cu compasiune şi empatie"

„Înseamnă să devenim mult mai buni la a ne comporta cu compasiune şi empatie unul faţă de celălalt, astfel încât să ne apropiem şi să menţinem relaţii de durată care dau un sens vieţii noastre... În centrul tuturor acestor lucruri este nevoia de a dezvolta şi a cultiva un set de abilităţi sociale şi emoţionale pe care trebuie să le prioritizăm dacă vrem să prosperăm

Centrul, fondat în cadrul activităţii caritabile a Fundaţiei regale de care se ocupă Kate şi William, a spus că raportul ''Shaping Us Framework'' încearcă să crească nivelul de informare referitoare la importanţa unor astfel de abilităţi şi să ofere un model ''robust, dar flexibil'' pentru o viaţă sănătoasă şi fericită, scrie stirileprotv.ro

Kate revine treptat la îndatoririle regale publice după ce a finalizat un tratament de chimioterapie împotriva unei forme nespecificate de cancer. Prinţesa a participat la două evenimente în ultima săptămână



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2624471215 jpg jpeg
woman s hand taking watermelon copy space jpg
image png
image png
image png
Un bărbat și-a ucis soția în Statele Unite/sursă foto: social media
Skylodge Adventure Suites PROFIMEDIA (2) jpg
pro tv facebook jpg
image
image