Ce anunță NASA, după ce a transmis live că un astronaut a fost rănit grav în spațiul cosmic

NASA a făcut o transmisiune în direct care a panicat oamenii din întreaga lume. Agenția anunța că un astronaut a fost rănit grav în spațiul cosmic. După ce populația a intrat în stare de alertă, NASA a transmis că, de fapt, a fost vorba doar despre un exercițiu. 

Astronaut Foto: Shutterstock
Astronaut Foto: Shutterstock

Ce anunța agenția NASA

Agenția a transmis, miercuri seară, pe canalul său de YouTube un flux audio care avertiza asupra stării grave a unui astronaut. La ora 22.30 GMT (ora 1, joi dimineață, în România), imaginile din transmisia în direct de pe ISS au fost înlocuite cu un mesaj care spunea că semnalul video a fost „întrerupt temporar" și că fluxul de imagini va reveni „atunci când conexiunea va fi restabilită".

La scurt timp după aceea, o persoană ce părea să comunice cu echipajul de la bordul stației a început să transmită sfaturi legate de o urgență medicală care implica un „comandant al misiunii". Acesta ar fi fost rănit în urma decompresiei. Decompresia implică expunerea bruscă a organismului uman la o presiune atmosferică scăzută. 

„Așadar, dacă am putea să-l punem pe comandant înapoi în costum, să-l sigilăm ... în vederea unui tratament hiperbaric adecvat. Înainte de sigilare, de închiderea vizorului și de presurizarea costumului, aș dori să-i mai verificați o dată pulsul", a spus interlocutorul, care s-a identificat drept medic de zbor de la centrul de control al misiunii SpaceX din Hawthorne, California. „Din păcate, pronosticul pentru comandant este redus", a continuat vocea medicului.

De fapt, a fost vorba doar despre un exercițiu 

Mai mulți internauți au popularizat rapid incidentul pe rețelele de socializare. Eric Berger, redactor pe subiecte legate de spațiu la publicația Ars Technica, a numit transmisia drept "înfricoșătoare". Alți martori ai transmisiei au estimat că a fost, probabil, un exercițiu. Această variantă a fost, în cele din urmă, și cea comunicată oficial de NASA.

„Nu are loc nicio situație de urgență la bordul Stației Spațiale Internaționale. Fluxul audio a fost transmis din greșeală de la o simulare în curs de desfășurare, în care membrii echipajului și echipele de la sol s-au antrenat pentru diverse scenarii în spațiu", a postat pe contul X al ISS instituția citată.

Agenția a insistat că simularea nu a avut legătură cu nicio urgență reală, iar membrii echipajului ISS se aflau, de fapt, în „perioada de somn" în momentul în difuzării exercițiului. „Toți sunt sănătoși și în siguranță, iar ieșirea în spațiu de mâine (joi, n.r.) va începe la ora 8.00 EDT (ora 15 în România), așa cum a fost planificat", a concluzionat NASA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
plante baie istock jpg
padure pixabay jpg
ambulanta scoala bucuresti 0 jpeg
Nikola Tesla
index webp
roman italia catalin jpg
ciclon cassandra jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net