Cum a păcălit John Cena pe toată lumea. Câteva poze din culise arată că nu a fost gol pe scenă

Ultima actualizare:

Imaginile cu John Cena gol pe scena de la Premiile Oscar 2024 au făcut înconjurul lumii. Americanul, în vârstă de 46 de ani, e unul dintre cele mai importante nume din wrestling. Apariția lui pe scenă complet gol a atras reacții așteptate din partea publicului, devenind subiectul serii, iar imaginile au fost vizulizate masiv pe rețelele sociale. De fapt, Cena nu a riscat și nu a fost gol pe scenă. El a apelat la un truc, iar câteva poze din culise l-au dat de gol.

„Gol”, la decernarea premiului pentru cele mai bune costume

John Cena „gol” pe scena Premiilor Oscar 2024. Sursă foto: Profimedia Images
John Cena „gol” pe scena Premiilor Oscar 2024. Sursă foto: Profimedia Images

Campion mondial de 16 ori în WWE, John Cena a devenit subiectul serii, după ce a apărut complet dezbrăcat pe scenă, cu un plic acoperindu-i zona intimă, spre amuzamentul tuturor invitaților. El a fost invitat să decerneze Oscarul pentru Cele mai bune costume, câștigat de filmul „Poor Things”.

Potrivit Variety, citat de Libertatea, momentul a făcut parte dintr-o scenetă care a adus un omagiu unuia dintre cele mai nebunești momente din istoria Oscarurilor, când un bărbat dezbrăcat a alergat pe scenă la ediția din 1974.

„Vă puteți imagina dacă un bărbat dezbrăcat ar alerga astăzi pe scenă?”, a întrebat Jimmy Kimmel publicul. Apoi a continuat: „Am întrebat, vă puteți imagina dacă un bărbat dezbrăcat ar traversa scena astăzi? Nu ar fi o nebunie?“, a întrebat din nou prezentatorul.

Atunci, John Cena, din spatele scenei, a spus: „M-am răzgândit, nu vreau să mai fac schema cu protestatarul. Nu mă simt bine în privința asta. Este un eveniment elegant. Sincer, ar trebui să vă fie rușine pentru că ați sugerat o idee atât de lipsită de gust”, a spus Cena apărând timid pe scenă, în râsetele publicului.

Fotografiile care arată că Cena nu a fost gol pe scenă

Câteva fotografii care îl surprind pe Cena în culise chiar înainte să pășească pe scenă arată că fostul wrestler nu a riscat deloc, iar zona intimă a fost foarte bine protejată. Cena a purtat o pereche de chiloți culoarea pielii, prinși în lateral cu șnur subțire de aceeași culoare. În fotografii, Cena apare atât cu fața cât și cu spatele.

John Cena, în culise, înainte de a intra pe scenă. Sursă Foto: Profimedia Images
John Cena, în culise, înainte de a intra pe scenă. Sursă Foto: Profimedia Images
John Cena a purtat o pereche de chiloți culoarea pielii. Sursă Foto: Profimedia Images
John Cena a purtat o pereche de chiloți culoarea pielii. Sursă Foto: Profimedia Images

După ce John Cena a urcat pe scenă, camerele s-au mutat pe Margot Robbie, considerată una dintre cele mai frumoase actrițe.

MARGOT ROBBIE REACTING TO A NAKED JOHN CENA LMAOOOOOO #Oscars pic.twitter.com/BXTN5EiaQ0

— ໊ (@addictionmargot) March 11, 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Epava Titanicului (© NOAA / Institute for Exploration / University of Rhode Island / Wikimedia Commons)
easter bell 3321946 1280 jpg
carti biblioteca birou jpeg
scoala jpg
preot freepik jpg
ploaie jpg
Transilvania şi Basarabia, lebedele Mării Negre (din arhiva personală a lui Constantin Cumpănă) jpg
umar kamani nada adelle nunta profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net