De când așteptau americanii! Fondatorul Wikileaks, extrădat în SUA
Julian Assange, fondatorul platformei Wikileaks, are toate șansele să ajungă în Statele Unite ale Americii, unde este căutat de FBI pentru a fi judecat pentru acuzații de spionaj.
Assange este arestat, în închisoarea Belmarsh, din Londra, după ce a fost ridicat din Ambasada Ecuador, din capitala Marii Britanii, în 2019.
A fost semnat oficial ordinul de extrădare
După ani de zile în care a pus presiune pe justiția englezească, Guvernul SUA ar putea să obțină ceea ce își dorește de ani de zile.
Ministrul britanic de interne, Priti Patel a semnat ordinul de extrădare al lui Julian Assange vineri, 17 iunie. Un tribunal londonez a emis un ordin oficial de extrădare în luna aprilie a anului 2022, așteptându-se ca documentul să fie parafat de oficialul britanic.
Citește și: Controversatul Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, s-a însurat în pușcărie
În Statele Unite ale Americii, Julian Assange e așteptat pentru a fi judecat pentru 18 acuzații penale, riscând o pedeapsă cumulată de pân la 175 de ani în închisoare. Practic, înschisoare pe viață.
Din fericire, echipa lui Julian Assange are la dispoziție 14 zile pentru a contesta decizia de extrădare.
E urmărit din 2010
Vânătoarea sa a început după ce platforma Wikileaks a publicat, începând cu 2010, mii de dosare clasificate și discuții diplomatice secrete, cum ar fi corespondența Departamentului de Stat, din SUA.
Wikileaks a publicat, de exemplu, zeci de mii de emailuri confidențiale, din timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale, din SUA, acest lucru fiind considerat motivul pentru care Hillary Clinton a pierdut alegerile.
„Este o zi neagră pentru libertatea presei și pentru democrația britanică. Oricine crede în libertatea de exprimare ar trebui să fie profund rușinat”, au comentat reprezentanții Wikileaks, conform Cnn.com
Documentul este criticat
Aliații lui Assange îl apără susținând că el este doar u editor sau redactor, nefiind responsabil de scurgerile propriu-zise de informații. Practic, Wikileaks a fost doar o platformă online care a facilitat, în numele libertății de exprimare, documente și informații furnizate de terți, care nu au fost identificați.
„Permiterea extrădării lui Julian Assange în SUA l-ar expune unui risc ridicat și transite un mesaj înfiorător jurnaliștilor din întreaga lume”, a declarat Agnes Callamard, secretarul general al Amnesty International, transmite postul american de știri.
Wikileaks este o platformă internațională, lansată în 2006, care publică documente care nu sunt destinate publicului larg, przentate ca scurgeri de informații. Sursele acestor informații sunt anonime.
Citește și: Julian Assange, în pericol de moarte în închisoare: «Are nevoie de o evaluare medicală!»
Julian Assange, fondatorul Wikileaks, este urmărit de mai mulți ani, pentru diverse acuzații, inclusiv abuz sexual. El s-a refugiat, în 2012, la Ambasada Ecuador, din Londra, unde a primise azil.
În 2019, azilul i-a fost retras și autoritățile din Marea Britanie l-au arestat.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!