De la glumă la crimă. Trei oameni au fost uciși după o farsă la o zi de naștere
Un moment care trebuia să fie unul festiv s-a transformat într-o tragedie în India, unde o petrecere de zi de naștere s-a încheiat cu trei persoane ucise. Potrivit informațiilor publicate de The Sun, un bărbat este suspectat că și-a împușcat mortal prietenii după ce s-a simțit jignit de o farsă aparent banală.

Incidentul ar fi avut loc într-o sală de fitness din Bulandshahr, oraș situat în apropiere de New Delhi. Acolo, Jeetu Saini își sărbătorea aniversarea alături de mai mulți apropiați. În momentul în care tortul a fost adus, atmosfera relaxată a fost întreruptă de o glumă tipică unor astfel de petreceri: unul dintre prieteni i-a uns fața cu cremă.
O simplă glumă a dus la trei crime cruciale
Deși pentru ceilalți a părut o simplă glumă, gestul l-ar fi deranjat puternic pe sărbătorit. Acesta ar fi plecat imediat din sală, însă, conform relatărilor apărute ulterior, s-ar fi întors la scurt timp, însoțit de alte persoane și având asupra lui arme de foc.
Un martor, care este rudă cu una dintre victime, a povestit că atacul a fost neașteptat și s-a produs foarte rapid, fără ca cei aflați în sală să aibă timp să se protejeze sau să fugă.
În urma împușcăturilor, trei tineri pe nume Amardeep Saini (26 de ani), Manish Saini (23 de ani) și Akash Saini (23 de ani) au fost răniți grav și transportați de urgență la spital, unde medicii au constatat decesul.
Polițiștii au ajuns rapid la locul incidentului după ce s-au auzit focurile de armă și au izolat zona. Mai multe persoane au fost deja duse la audieri, iar anchetatorii încearcă să-l găsească pe principalul suspect și pe cei care l-ar fi ajutat, aceștia fiind în prezent dați în urmărire.
Autoritățile verifică imaginile surprinse de camerele de supraveghere și analizează probele colectate de la fața locului. Primele informații indică faptul că între participanții la petrecere ar fi existat o dispută care a degenerat într-un act de violență extremă.
Investigația este în curs, iar poliția încearcă să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.



































