Doliu în lumea filmului! Un celebru actor a fost găsit mort
Actorul Peter Hardy, cunoscut pentru rolul său din serialul „McLeod's Daughters” („Fiicele lui McLeod” n.r), a fost găsit mort pe o plajă din Australia. Acesta s-ar fi înecat în timpul unei scufundări. Avea 66 de ani.
Actorul australian Peter Hardy a murit la vârsta de 66 de ani, joi. Găsit inconștient de către trecători pe plaja South Beach din Fremantle, Australia, aceștia au încercat să-l resusciteze până la sosirea echipajelor de urgență, dar în zadar. Peter s-ar fi înecat aparent în timpul unei scufundări, potrivit tabloidului The Sun.
Își vizita mama
El călătorise la Fremantle – lângă Perth, din Londra pentru a își vizita mama și chiar publicase un videoclip pe rețelele sociale cu puțin timp înainte de tragedie. Vestea a dat-o chiar fratele său Michael: „Sunt devastat să spun că fratele meu, Peter Hardy, a murit subit. Odihnește-te în pace, iubitul meu frățior”, a scris acesta în mediul online.
În Australia, Hardy a fost cel mai bine cunoscut pentru rolul său din „Fiicele lui McLeod”, apărând în 44 de episoade ale seriei dramatice, precum și pentru filmul „Chopper” din 2000, versiunea scenică a „Mammei Mia! Muzical” și „The King's Man” în 2021, interpretând un general rus în cea de-a treia parte a trilogiei „The Kingsmen” regizată de Michael Vaughn. De asemenea, a jucat rolul personajului Jimmy Drane în trei episoade ale serialului australian „Neighbours” în 1997.
Mulți fani i-au adus un omagiu pe Facebook, unde și un prieten de al său, Andy Burns, a scris: „Uimitorul și frumosul Peter Hardy s-a înecat în timp ce făcea scufundări South Beach, Perth. Avea 66 de ani și era atât de fericit să se întoarcă în orașul său natal, din Londra- unde ăși făcuse o casă.
Cuvintele nu pot exprima cât de profund simt această pierdere, Am fost prieteni apropiați de când am locuit împreună în Neutral Bay Sydney, la mijlocul anilor '80. El a fost un actor superb, un cântăreț minunat și chitarist. Îi plăcea, de asemenea, să cânte la tobe și saxofon. Întotdeauna i-a plăcut să joace în piesele de teatru, dar și în film și tv”.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!