Incendiile din Oregon: Un băiat de 13 ani, găsit mort în mașină, cu câinele său în braţe
Sfâșietor! Un băiat de 13 ani a fost găsit mort, cu câinele său în braţe, într-o maşină în care se adăpostise împotriva incendiilor care devastează statul Oregon. Cel puţin patru persoane au murit în urma incendiilor din Oregon, în timp ce în California şi-au pierdut viaţa 20 de oameni de la mijlocul lunii august.
Incendiile devastatoare decimează familii! Wyatt Tofte, în vârstă de doar 13 ani, a murit zilele trecute în incendiile din Marion (Oregon), alături de bunica sa, Peggy Mosso, în vârstă de 71 de ani, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al familiei.
Mosso a fost găsită moartă într-o maşină care a luat foc, în timp ce fiica ei şi mama lui Wyatt Tofte, Angela, se afla apropiere încercând să o salveze. Angela a supravieţuit, dar se află într-o stare critică. Soţul ei şi tatăl lui Tofte, Chris, a supravieţuit şi el.
"Familia noastră este devastată de pierderea lui Wyatt, în vârstă de 13 ani, şi a bunicii sale Peggy, în Santiam Fire, în dimineaţa zilei de 8 septembrie. După o lungă căutare, Wyatt a fost găsit într-o maşină cu câinele în braţe, dar, din păcate, nu a reuşit să scape de incendiu. Angie este în stare critică, cu arsuri pe tot corpul. Vrem să mulţumim personalului de urgenţă şi persoanelor care au ajutat la căutare. Familia noastră apreciază dragostea şi sprijinul pe care le-am primit de la toată lumea în timpul acestei teribile tragedii", se arată într-un comunicat al familiei, citat de news.ro.