Mesajul lui Kate Middleton pentru toți părinții. Ce o îngrijorează pe soția Prințului William: „Trăim mai mult ca niciodată…”
Kate Middleton, mamă a trei copii, Prințul George (12 ani), Prințesa Charlotte (10 ani) și Prințul Louis (7 ani), a lansat un mesaj important pentru toți părinții. Ea este îngrijorată în privința unui obicei tot mai răspândit în rândul celor mici.

Soția Prințului William, în vârstă de 43 de ani, a avertizat într-o lucrare publicată de Centrul pentru Copilărie Timpurie al Fundaţiei Regale, instituţie pe care a înfiinţat-o în 2021, că timpul excesiv petrecut de copii în fața ecranelor le poate slăbi acestora legăturile emoționale. Astfel, ea a lansat un mesaj important pentru toți părinții:
„Smartphone-urile, tabletele și computerele noastre au devenit surse constante de distragere a atenției. Ne fragmentează concentrarea și ne împiedică să acordăm celorlalți atenția deplină de care au nevoie…
Stăm împreună în aceeași cameră, în timp ce mințile noastre sunt împrăștiate pe zeci de aplicații, notificări și fluxuri. Suntem prezenți fizic, dar absenți mental, incapabili să interacționăm pe deplin cu oamenii din fața noastră… Trăim mai mult ca niciodată într-o lume distrasă”, se arată în lucrarea intitulată „Puterea conexiunii umane într-o lume distrasă”, potrivit „Daily Mail”.
Kate Middleton: „O generație mai izolată, mai singură...”
Prințesa de Wales a avertizat și asupra pericolului izolării sociale: „Creștem o generație care se poate conecta mai ușor, dar care este în același timp mai izolată, mai singură și mai puțin pregătită pentru a forma relațiile calde și semnificative despre care cercetările ne spun că sunt fundamentul unei vieți sănătoase”.
Kate Middleton a precizat și cât de importantă este creșterea copiilor într-un mediu atent și iubitor: „Privește-i în ochi pe oamenii la care ții și fii cu adevărat acolo - pentru că acolo începe dragostea! Bebelușii și copiii crescuți în medii atente și iubitoare sunt mai capabili să dezvolte abilitățile sociale și emoționale care le vor permite să crească și să devină adulți capabili să construiască parteneriate iubitoare, familii, comunități. Aceasta este cea mai mare moștenire a copiilor noștri”.
De curând, Prințul William a mărturisit că a decis să le interzică copiilor accesul la telefoane mobile și internet în timpul activităților de familie. Prințul de Wales a explicat că această măsură a fost luată din dorința de a face „tot ce este mai bine pentru copii” și de a-i învăța importanța timpului petrecut împreună, departe de ecrane.


































